Urări calde şi deserturi de sărbători!

Dec 23, 2011
Bogdan

Anul acesta sărbătorile m-au luat puţin prin surprindere, aşa că nu am apucat să gătesc. Am însă câteva preparate tematice, cu parfum de iarnă, dar vă încânt cu ele după ce trec sărbătorile. Iar la mâncăruri tradiţionale nu mă aventurez pentru că nu-i chiar stilul meu şi ai mei deja s-au ocupat de asta.

Blogul va intra intr-o mică vacanţă începând de astăzi până după Anul Nou şi se va plimba puţin prin ţări străine. De aceea, voiam să urez încă de pe acum tuturor cititorilor, bloggerilor pe care i-am cunoscut anul acesta şi persoanelor cu care am colaborat un Crăciun fericit, multă sănătate în anul ce vine, inspiraţie şi noroc. E una dintre cele mai frumoase perioade ale anului şi sper să vă bucuraţi de ea alături de cei dragi. Să ne citim la anul şi mai voioşi, şi mai veseli!


Iar dacă aveţi nevoie de inspiraţie pentru mesele festive, vă propun câteva reţete care merg perfect pe vreme asta…

Tarte Tatin - mere caramelizate, aluat crocant sfărâmicios şi multă scorţişoară presărată pe deasupra

Chec cu curmale şi mirodenii – toate aromele iernii într-un blat pufos şi lipicios în care poţi adăuga nişte fructe confiate sau nuci.

Tarta franţuzească cu mere are puţine ingrediente, dar e incredibil de delicioasă şi uşoară. E gătită la foc molcom şi o poţi servi caldă

Sticky toffee pudding sau muffins lipicioase cu sos de caramel – un desert englezesc ce parfumează toată casa şi încântă papilele cu o textură unică

Tarta de ciocolată fără făină e probabil una dintre cele mai apreciate reţete de pe blog şi pe bună dreptate – e foarte ciocolătoasă şi perfectă pentru choco-holics. Adăugaţi-i coajă de portocală pentru a-i da un parfum de iarnă.

Cheesecake-ul e perfect în orice perioadă, mai ales iarna. Pentru a-i da o aromă specifică sărbătorilor, pune o linguriţă de scorţişoară în blatul de biscuiţi şi coajă de portocală în crema de brânză. Şi cheesecake-ul pufos cu sos de caramel e de luat în considerare.

Pasteis de nata sau mini-tarte portugheze umplute cu cremă de vanilie şi pudrate din belşug cu scorţişoară. Puteţi folosi aluat din comerţ pentru a scurta timpul de preparare.

Rulouri cu nucă şi scorţişoară – pufoase, parfumate care înlocuiesc perfect cozonacul, în caz că nu ai mai avut ocazia să îl faci sau să-l cumperi.

Şi nu în ultimul rând, să nu uităm de pâinea cu scorţişoară, o pâine pufoasă şi aromată care se feliază singură.




Comentarii la acest articol

  • Multumim atat pentru urari cat si pentru aceste delicioase preparate.
    Vacanta placuta si asteptam vesti noi.
    Distractie placuta

  • Craciun zambaret cu multe daruri!

  • călătorie frumoasă şi la mulţi ani!

  • Have fun, bucura-te de sarbatori si te asteptam :)

  • Bogdan, iti doresc sa ai un An Nou cu dragoste si sanatate. La multi ani!

  • E cumpana dintre ani! Sa privim inapoi cu iertare, inainte cu speranta, in jos cu intelegere, si in sus cu recunostinta! Un An Nou plin de bucurii si impliniri! La multi ani!

Comentează si tu

Read more:
Pollo alla Cacciatora şi polenta

Reţeta a fost creată în cadrul concursului de reţete Mega Image pe care îl jurizez şi la care vă invit...

Close