Tagliatele cu sos Roquefort, spanac şi prosciutto crocant

Din ce-am observat prin Bucureşti restaurantele se împart în 3 categorii: accesibile şi lipsite de personalitate, cu personalitate dar mai scumpe şi nejustificat de scumpe şi cu fiţe. Mju intră în categoria din mijloc, fiind o combinaţie interesantă dintre bucătării şi tendinţe culinare. Iar acolo am încercat o porţie de paste tare bune, cu un sos cremos de brânză nobilă şi franţuzească. Porţia a fost relativ micuţă pentru aşteptările mele aşa că a trebuit să reproduc şi eu bunătatea în bucătăria mea. Fără alte amânări, vă prezint….

Reţetă tagliatele cu sos Roquefort, spanac şi prosciutto crocant


Ingrediente:
– 300 grame tagliatele
– 1 bucată brânză Roquefort
– 200 ml. smântână lichidă
– 1 legătură ceapă verde
– 200 grame spanac tocat
– 2 linguri unt
– 3-4 felii prosciutto
– spanac, după gust

Preparare:
Prăjeşte prosciutto-ul în puţin ulei sau într-o tigaie antiaderentă pe fiecare parte, până se rumeneşte. Pune-l apoi pe nişte prosoape de hârtie pentru a se scurge de grăsime.

Într-o tigaie la foc mic, pune spanacul îngheţat cu unt să se dezgheţe. Pune apa la fiert pentru tagliatele şi găteşte-le conform intrucţiunilor de pe cutie.

În paralel, toacă ceapa verde mărunt şi căleşte-o în puţin ulei de măsline virgin. Micşorează focul şi pune brânza Roquefort tăiată cubuleţe să se topească, amestecând încontinuu. Adaugă smântâna lichidă şi mai lasă sosul pe foc până face bule.

Adaugă spanacul, amestecă până s-a combinat cu sosul, apoi tagliatelele şi mai amestecă 2 minute până sunt acoperite cu sos. Spanacul l-am călit puţin în prealabil înainte, fiindcă era îngheţat.

La sfârşit, pune prosciutto-ul deasupra şi o ploaie de parmezan. Genială combinaţie. Enjoy!




Comentarii la acest articol

  • Ce tare! Si noi am fost vineri la Mju! Aveam o parere destul de buna despre ei dar mi-am schimbat-o total cand m-au taxat cu 50 de ron pentru ca am spart un pahar din ala frumos si colorat. Ca sa nu mai zic ca suma asta era adaugata cu pixul la sfarsitul bonului.

    • Sunt si eu mai neindemanatic, dar nu m-au pus la nici un restaurant sa le platesc paharele… Sper ca cel putin mancarea a fost o experienta placuta.

Comentează si tu

Read more:
Panna cotta cu mango
Panna cotta cu mango şi lime

Panna cotta e unul dintre deserturile italiene probabil cele mai cunoscute pe la noi. E uşor de făcut dar, cam...

Close