Minestrone cu pui
Sunt puţine supe sau ciorbe care pot fi considerate un fel principal. Şi minestrone e una dintre ele. Am zis să repet reţeta de minestrone, de data asta adăugându-i un pui atletic de ţară. Rezultatul a fost cel aşteptat – o ciorbă săţioasă, cu multe legume, o aromă proaspătă susţinută de puţin parmezan proaspăt ras. E bună la prânz sau la cină, în special când vremea e friguroasă.
Reţetă minestrone cu pui

Supă cremă de morcovi cu portocale
Când eram mic, nu-mi imaginam să mănânc morcovi în altceva în afară de supe şi ciorbe. Acum că am crescut, nu mai ocolesc nici o legumă şi încerc să includ în mâncăruri orice găsesc prin piaţă şi arată bine. Cu morcovii, am început prin a-i coace (vezi morcovi copţi cu turmeric) ca apoi să ajung la a-i pasa într-o supă cremoasă, uşor dulceagă. Pentru mine, mi-a luat puţin să-mi obişnuiesc papilele cu o supă dulceagă, dar după ce am adăugat puţin iaurt şi niste crutoane, totul a fost perfect.
Reţetă supă cremă de morcovi cu portocale

Supă cremă de usturoi
Am mâncat supa aceasta acum câteva luni, la unul dintre restaurantele mele preferate din Bucureşti – Mystic Tree. Era aşa parfumată şi gustoasă încât ar fi ţinut toţi vampirii la distanţă. Mi-am promis să încerc să reproduc supa şi acum câteva zile i-a venit rândul. Deşi unele reţete presupun prăjirea făinii în ulei, eu am îngroşat supa cu amidonul de la câţiva cartofi şi am mâncat-o fără remuşcări.
Reţetă supă cremă de usturoi

Supă cremă de conopidă cu pesto de pătrunjel
Nu mănânc conopidă decât rareori, din simplul motiv că-i o legumă monotonă, fără un gust deosebit şi care nu este folosită la multe reţete. Totuşi, de data asta, leguma plină de vitamine a participat la prepararea unei supe creme sănătoase, fără smântână, cu o textură cremoasă şi fină. O mare parte din aromă i-a dat-o un pesto de pătrunjel din ingrediente proaspete care avea să fie folosit şi pe nişte tartine cu pesto şi mozarella.
Reţetă supă cremă de conopidă şi pesto de pătrunjel

Curs de gătit la Veranda, Crowne Plaza
Am primit zilele trecute o invitaţie de a participa la prima dintr-o serie de lectii/demonstraţii de gătit organitate de Crowne Plaza în restaurantul La Veranda. Am acceptat fără ezitare, mai ales când am văzut că somonul era personajul principal. Astăzi am primit pozele şi vă pot povesti cum a decurs o seara interesantă:

Cea mai bună supă cremă de roşii
Ş-am sărbătorit zilele trecute o persoană specială cu un meniu decadent şi promiscuu de bun. Supa de roşii ce urmează, o lasagna cu sos ragu şi brânză de vaci cu spanac (urmează reţeta) şi, desigur, un cheesecake care impresionează de fiecare dată. Succesul cremei de roşii se datorează improvizaţiei de care eu mă feresc deseori. Am pus cât mai multe ingrediente proaspete care s-au combinat la sfârşit într-o bogăţie de parfumuri şi gusturi. Toţi invitaţii au căzut de acord că asta a fost cea mai bună supă de roşii pe care au gustat-o vreodată.
Reţetă supă cremă de roşii

Minestrone cu paste și multe legume
Am observat că îți trebuie mai mult de câteva zile să ai ocazia să încerci toate mâncărurile italienești pe care le vezi prin reviste sau pe net. Cele 3 zile pe care le-am petrecut recent în țara cizmă nu mi-au permis decât să mă familiarizez cu bazele – pizza și paste. Până se gândește cineva să mă trimită într-o expediție culinară a Italiei, mă mulțumesc cu a gusta Italia la mine acasă. Minestrone sau versiunea italienilor de ciorbă cu legume, dar mai bogată și mai aromată. Așadar, fă-ți plinul de legume, scoate oala cea mare și hai să facem o minestrone!
Rețetă minestrone (ciorbă italienească de legume)

Despre mine & Blog Culinar
I like you on Facebook
Retete in Inbox
Postari recente
- Pâine cu măsline şi oregano
- Pui în sos de muştar
- Brownies cu ulei de măsline şi bucăţi de cacao
- Din nou în bucătărie
- Tartă vegană cu zucchini şi ciocolată
- Şniţel vienez gratinat
- Năut copt cu paprika şi usturoi & chipsuri la cuptor
- Fudge brownies cu dulce de leche
- Electrolux duce Passion4Cooking la nivel national
- Stroganoff de pui cu paprika afumată
Cele mai populare
- New York Cheesecake
- Frişcă din smântână
- Pui în sos de muştar
- Fast-food sănătos – Crispy strips ca la KFC (fără ulei şi prăjeli)
- Dulciuri din Franţa – Tarte aux pommes (tartă cu mere)
- Cum să faci macarons. Ghid complet
- Fast-food sănătos – Cartofi wedges
- Pâine cu măsline şi oregano
- Brownies cu ulei de măsline şi bucăţi de cacao
- Midii în sos de vin alb şi usturoi




