Pui în sos de muştar
Recent am o fascinaţie aparte pentru muştar, una atât de mare încât am 4 tipuri de muştar în frigider: dulce, dijon, cu smochine şi rozmarin şi boabe. Îl folosesc cât pot de des la masă, ori cu nişte cartofi wedges, ori în vinegrete sau la burgeri. E un condiment complex, care merită folosit şi în alte preparate în afară de carnea pe grătar. Aşa că azi vă arat un sos delicios care însoteşte perfect un piept de pui, dar care la fel de bine ar merge pe lângă un file de peşte sau un cotlet de porc. E dulceag, cremos şi cu un gust complex care ţi se dezvăluie pe măsură ce-l guşti. Îl poţi folosi şi pentru a da gust grătarului rămas de ieri sau şi pentru nişte legume coapte. Scoateţi lista de cumpărături, we got a winner, folks!
Pui în sos cremos de muştar

Şniţel vienez gratinat
Nu am fost mare fan şniţel până acum câteva luni. O bucată de pui în pesmet sau ou friptă nu e ideea mea de rafinament culinar şi evitam tipul ăsta de preparat pe unde mergeam. Asta până să ajung la Vienna şi să gust cel mai faimos şniţel, cel vienez, unul total diferit faţă de cele cu care eram obişnuit eu. Super crocant, foarte subţire şi cu o aromă de unt cafeniu, şniţelul vienez e probabil unul dintre cele mai bune junk foods pe care le poţi mânca. Cu aceste amintiri, am repetat şi eu reţeta, făcând şniţelul şi la tigaie, şi în cuptor. Mai jos, detalii despre experienţă şi singura reţetă de care vei avea nevoie pentru un şniţel perfect.
Reţetă şniţel vienez

Stroganoff de pui cu paprika afumată
De când am fost în iarnă în Budapesta, m-am ales cu o nouă obsesie, anume cea pentru paprika afumată. Am folosit-o deseori în ultimele săptămâni la aripioare, carne făcută pe grătar sau pe cartofi copţi. E dulceagă, cu un miros şi gust intens de afumatură care se potriveşte de minune cam la orice tip de carne. Iar punctul culminant al obsesiei cu paprika asta a fost o reţetă de-a lui Ramsay peste care am dat întâmplător zilele trecute. Deşi are acelaşi nume ca stroganoffu’ de vită, mie varianta asta mi-a plăcut mai mult – aromele au fost mai plăcute iar sosul atât de gustos încât am curăţat farfuria cu câteva bucăţi de pâine. Iar dacă vreţi să vă adaugaţi paprika afumată în raftul cu mirodenii, o găsiţi la Magazinul de Mirodenii împreună cu zeci de alte condimente. E poate unul dintre cele mai bune preparate cu pui care mi-au ieşit din bucătărie şi sunt convins că vă va plăcea şi vouă!
Reţetă stroganoff de pui cu paprika afumată

Minestrone cu pui
Sunt puţine supe sau ciorbe care pot fi considerate un fel principal. Şi minestrone e una dintre ele. Am zis să repet reţeta de minestrone, de data asta adăugându-i un pui atletic de ţară. Rezultatul a fost cel aşteptat – o ciorbă săţioasă, cu multe legume, o aromă proaspătă susţinută de puţin parmezan proaspăt ras. E bună la prânz sau la cină, în special când vremea e friguroasă.
Reţetă minestrone cu pui

Pui copt cu portocale şi ierburi de provence
Nu-mi place iarna mai deloc, dar îmi plac anumite lucruri ce se petrec iarna. Masa de Crăciun, prima zăpadă, revelionul petrecut în alte ţări şi cadourile. Portocalele sunt unele dintre lucrurile pe care le aştept toată vara şi cum tocmai le-a venit sezonul, am marcat acest moment cu o lădiţă de 10kg de portocale greceşti cumpărată din Metro. N-am vrut să ratez ocazia de a folosi portocalele astea aromate aşa că am zis să le includ într-un preparat. Combinaţia de ierburi de provence si portocale dă un gust senzaţional chiar şi celui mai uscat piept de pui. Fiecare component se combină într-o aromă unică, de parcă zici că au fost făcute unele pentru altele. Iar reţeta e perfectă pentru atunci când nu ştii ce să faci cu un pui întreg.
Reţetă pui copt cu portocale şi herbs de provence

Pollo alla Cacciatora şi polenta
Chicken Cacciatore sau Pollo alla Cacciatora e una dintre acele mâncăruri care-ţi ajunge la suflet şi îţi încălzeşte prânzul sau cina iremediabil. Ca şi ghiveciul nostru de toate zilele, Pollo alla Cacciatora e un fel de mâncare cu multe variaţii dar cu o un sos de bază. E simplu, dar fascinant prin simplitate, cu nişte arome care parfumează toată bucătăria. Iar cu o polenta lângă, e chiar masa perfectă pentru mine, pe care aş mânca-o zi de zi.
Reţetă Pollo alla Cacciatora şi polenta

Pate din ficat de pui
Când eram mic, cel mai bun pate era cel însoţit de roşii gustoase de ţară şi pâine de casă proaspătă. Era o chestie de care nu mă puteam sătura, alături de ştrudelul cu mereu sau pateul cu brânza. Dar când am început să devin mai atent în legătura cu ce mănânc bun şi am realizat cât de porc e un pate de pui, am renunţat la această gustare. Eh, după o vreme, m-am decis să încerc să fac eu un pate fără şorici, conservanţi sau alte arome şi am purces la treabă. Fierţi într-o supă aromată, ficăţeii au ieşit suprinzător de buni şi cremoşi după o reţetă preluată de la ilustrul Jacques Pépin, un bucătar francez renumit. Poate fi păstrat mai multe zile la frigider şi rămâne la fel de bun. Mai mult, varianta pentru adulţi, cea cu coniac, e perfectă pentru musafiri.
Reţetă pate din ficat de pui

Despre mine & Blog Culinar
I like you on Facebook
Retete in Inbox
Postari recente
- Pâine cu măsline şi oregano
- Pui în sos de muştar
- Brownies cu ulei de măsline şi bucăţi de cacao
- Din nou în bucătărie
- Tartă vegană cu zucchini şi ciocolată
- Şniţel vienez gratinat
- Năut copt cu paprika şi usturoi & chipsuri la cuptor
- Fudge brownies cu dulce de leche
- Electrolux duce Passion4Cooking la nivel national
- Stroganoff de pui cu paprika afumată
Cele mai populare
- New York Cheesecake
- Frişcă din smântână
- Pui în sos de muştar
- Fast-food sănătos – Crispy strips ca la KFC (fără ulei şi prăjeli)
- Dulciuri din Franţa – Tarte aux pommes (tartă cu mere)
- Cum să faci macarons. Ghid complet
- Fast-food sănătos – Cartofi wedges
- Pâine cu măsline şi oregano
- Brownies cu ulei de măsline şi bucăţi de cacao
- Midii în sos de vin alb şi usturoi




