Articole despre "portocale - Blog culinar"
Apr 3, 2013
Bogdan

Tartă de ciocolată şi migdale cu sos de portocale roşii

Nu voiam să vă cresc glicemia iar cu nişte poze cu şi despre ciocolată, dar având în vedere plimbarea de zilele trecute, nu aveam cum să mă abţin. Aici s-a sărbătorit Paştele catolic weekend-ul ce tocmai a trecut iar cei mai norocoşi dintre noi au primit 2 zile de concediu. Cum oraşul e prea liniştit în zilele astea de sărbătoare, am schimbat mediul şi am trecut graniţa la vecinii belgieni. Bruxelles nu e chiar un oraş de care să te îndrăgosteşti, dar are părţile lui bune şi o afinitate mai mare pentru mâncare bună, lucru pe care îl găsesc mai rar aici. La fiecare colţ de stradă prin centru dai de o ciocolaterie iar în magazine sortimentul de beri e deseori mai mare decât cel de legume. Pe lângă asta, de fiecare dată când ieşi din gară te loveşte un miros de unt şi vanilie care se ţine după tine cam toată vizita. Aşa se face că m-am întors acasă cu aproape 1KG de ciocolată, Speculoos şi ce canelés am găsit prin magazine.

bunatati din Belgia

Şi cum în perioada asta, tind să văd mereu partea plină a paharului, un tren pierdut spre casă s-a transformat într-o lâncezeală la soare, în Antwerp (dacă treceţi pe acolo, să vizitaţi neapărat gara!) cu un Speculoos Late şi o carte digitală. Nu credeam că o să stau vreodată la terasă când sunt 7 grade afară, dar ajungi să te bucuri te bucuri oricând de soare dupa câteva luni înnorate.

Asteptand trenul

Revenind la bunătăţile noastre, trebuie să folosesc cumva toată ciocolata din cămară ca să fac loc alteia. Aşa că de data asta am încercat o altă versiune a tartei mele preferate de ciocolată fără făină, una mai uşoară dar la fel de gustoasă. Untul a fost redus considerabil, făina a dispărut şi a fost înlocuită de puţină pudră de migdale. Nu şi-a pierdut caracterul acela de “desert păcătos” ba chiar parcă e egalat un brownie. Sosul de portocale roşii dulce acrişor parcă s-a potrivit perfect cu ciocolată, nefiind eclipsat de aroma puternică a ciocolatei. Şi dacă nu mai sunt portocale roşii pe piaţă, cele normale merg de minune.

Rețetă tartă de ciocolată cu migdale și sos de portocale roșii

tarta de ciocolata si migdale

Vezi reţeta sau articolul »

Dec 2, 2012
Bogdan

Crêpe suzette de cacao cu sos de portocale

Deşi aveam în “caietul de reţete” de mult clătitele acestea, zilele trecute am decis să le fac numai ca să realizez că nu am cum să respect reţeta originală ad litteram. Reţeta clasică de sos presupune flambarea care s-a dovedit imposibilă cu o tigaie de teflon al cărei înveliş n-ar trebui expus focului direct, o lipsă de pregătire în ceea ce priveşte flambatul şi, cel mai important detaliu, o plită electrică. Aşa că am schimbat planurile şi am făcut un sos de portocale rapid pe care orice novice l-ar putea face perfect. Iar puţină cacao adăugată în compoziţia clătitelor dă un gust uşor amărui, intens, care taie din dulceaţa sosului. Desigur, puteţi face şi un caramel pe care să îl stingeţi cu suc de portocale, dar asta depinde de cât de mult sunteţi dispuşi să aşteptaţi desertul.

Reţetă crêpe suzette de cacao cu sos de portocale

Vezi reţeta sau articolul »

Jul 4, 2012
Bogdan

Chec cu mac si portocale

Exceptând vremea, care e imprevizibilă ca mine în faţa rafturilor de la magazin, începe să-mi placă din ce în ce mai mult aici. Zilele trecute am găsit un loc unde servesc nişte bagels tare buni cu zeci de topping-uri, perfect pentru brunch. Am descoperit şi un supermarket exclusiv cu produse bio/eco cu o diversitate fascinantă de produse. Au cam tot ce şi-ar putea dori un vegetarian/vegan de la un magazin de genul ăsta. Şi, deşi am fost de două ori, n-am reuşit să-l descopăr decât pe jumătate, fiindcă mereu era pe punctul de a se închide. M-am pus şi pe crescut o maia, că tot simţeam nevoia unui pet :). Trecând peste asta, vă pregătesc nişte reţete tare bune pe care le-am încercat zilele astea în nişte momente de inspiraţie maximă. Până atunci, o să vă povestesc despre un chec făcut înainte de plecare, unul parfumat şi pufos cu o combinaţie inedită. Al meu a fost o variantă fără gluten, deci mai puţin pufos fiindcă am folosit făină de hrişcă. Oricum, vi-l recomand cu căldură dacă vreţi o gustare pentru dimineaţă, ceva de luat la serviciu la pachet sau de însoţit ceaiul de la ora 5.

Reţetă chec cu portocale şi mac

Vezi reţeta sau articolul »

Dec 5, 2011
Bogdan

Pui copt cu portocale şi ierburi de provence

Nu-mi place iarna mai deloc, dar îmi plac anumite lucruri ce se petrec iarna. Masa de Crăciun, prima zăpadă, revelionul petrecut în alte ţări şi cadourile. Portocalele sunt unele dintre lucrurile pe care le aştept toată vara şi cum tocmai le-a venit sezonul, am marcat acest moment cu o lădiţă de 10kg de portocale greceşti cumpărată din Metro. N-am vrut să ratez ocazia de a folosi portocalele astea aromate aşa că am zis să le includ într-un preparat. Combinaţia de ierburi de provence si portocale dă un gust senzaţional chiar şi celui mai uscat piept de pui. Fiecare component se combină într-o aromă unică, de parcă zici că au fost făcute unele pentru altele. Iar reţeta e perfectă pentru atunci când nu ştii ce să faci cu un pui întreg.

Reţetă pui copt cu portocale şi herbs de provence

Vezi reţeta sau articolul »

Oct 7, 2011
Bogdan

Supă cremă de morcovi cu portocale

Când eram mic, nu-mi imaginam să mănânc morcovi în altceva în afară de supe şi ciorbe. Acum că am crescut, nu mai ocolesc nici o legumă şi încerc să includ în mâncăruri orice găsesc prin piaţă şi arată bine. Cu morcovii, am început prin a-i coace (vezi morcovi copţi cu turmeric) ca apoi să ajung la a-i pasa într-o supă cremoasă, uşor dulceagă. Pentru mine, mi-a luat puţin să-mi obişnuiesc papilele cu o supă dulceagă, dar după ce am adăugat puţin iaurt şi niste crutoane, totul a fost perfect.

Reţetă supă cremă de morcovi cu portocale

Vezi reţeta sau articolul »

Feb 24, 2011
Bogdan

Cremă de caramel de portocale și stafide îmbătate

În serile friguroase de iarnă, când te apucă pofta de dulce şi nu-ţi vine să ieşi din casă nici să iei apă, trebuie să te mulţumeşti cu ce ai în casă.  Pentru mine, în casă nu erau decât ouăle, laptele, zahărul şi niste spice-uri pentru dulciuri. Prima opţiune pentru a-mi potoli setea de dulce era crème brulée, dar parcă nu aveam la dispoziţie câteva ore să aştept să se închege cum trebuie. Aşa că nevoia m-a adus la un desert ce-mi aduce aminte de copilărie, pe lângă compotul de anans sau plăcinta cu mere. Crema de caramel sau de zahăr ars este un desert fără riscuri – dacă reuşeşti să treci de proba de foc (caramelul) fără răni şi leziuni, eşti aproape la mal. Iar partea bună e ingredientele de calitate nu contează aşa mult atât timp cât se intăreşte crema.

Reţetă cremă de caramel

Vezi reţeta sau articolul »

Feb 23, 2011
Bogdan

Dulceaţă de portocale şi un guestpost

Totul a început cu o propoziție: “When thick rinds are used the top must me thoroughly skimmed, or a scum will form marring the final appearance”. În 1996, Jeanette Winterson o cita pe dna. Beeton în motto-ul pentru “Oranges Are Not the Only Fruit”, aceeași doamnă Beeton care în a ei “Book of Household Management” din 1861 spunea că dacă ar fi știut ce muncă titanică o așteaptă, probabil nu s-ar mai fi apucat să scrie cartea deloc. Așa și eu cu experiența mea cu dulceața de portocale: dacă aș fi știut ce pacoste pot fi fructele acestea delicioase și cât de greu este să faci o dulceață decentă de portocale, probabil nu aș mai fi făcut-o niciodată.

Dar de pornit la drumul ăsta am pornit: nepregătit, cu vagi cunoștințe despre pregătirea, porționarea, fierberea și îndulcirea fructelor care odată alchimic combinate cu o masă incandescentă de zahăr ar fi devenit, așa cum am văzut la bunica mea, dulceață.


Vezi reţeta sau articolul »