Articole despre "dietetic - Blog culinar"
Aug 25, 2014
Bogdan

Tartă cu prune și fructe uscate, fără zahăr

A trecut ceva timp de când nu am mai publicat vreo rețetă și îmi pare rău ca am lăsat blogul singur și pe voi, cititorii, neinformați sau neinspirați. Dar cu atâtea schimbări pe plan personal și cu vara toridă de care am avut parte, greu mi-a fost să gătesc ceva demn de publicat pe blog, în afară de salate. Dar, inspirat de o tartă mâncată prin Belgia în timp ce ne întorceam din o scurtă vacanță în Islanda, am gătit o plăcintă cu prune mai sănătoasă pentru o întâlnire cu câțiva prieteni. Nu știam de unde să pornesc că nu mai gătisem cu prune prea mult până acum și nu știam cum se comportă când vrei să le coci pe un aluat de tartă și nu într-un pandișpan. Așa că am găsit pe internet rețete asemănătoare și am întrebat câțiva colegi blogări să văd dacă ei ar face ceva diferit.

Într-un final, am improvizat cât am putut eu de bine și a ieșit o tartă aromată ușor dulce, ușor acrișoară, cu un aluat sfărâmicios tipic franțuzesc, ce a fost apreciată de toată masa. Nu e chiar aspectuoasă, dar e idee perfectă zilele astea, când piețele sunt pline de prune și vreți să o lăsați mai moale cu zahărul. Umplutura e puțin moale și umedă și dacă vă displace asta, puteți să adăugați, în loc de nuci măcinate, 2 lingurițe de amidon dizolvat în puțină apă. Sper să vă încânte!

Rețetă tartă de prune cu fructe uscate

tartă prune

Vezi reţeta sau articolul »