Sunday breakfast: pâine cu lapte şi unt & ouă scrambled

Apr 4, 2011
Bogdan

Duminică dimineaţa, trezire greoaie şi păr ciufulit. Mă trezesc mai devreme să pun pâinea pe tavă şi să o las cel puţin o oră să crească. Am pregătit aluatul în avans şi a stat în frigider peste noapte. Pain au lait sau pâinea cu lapte şi unt a fost încercarea mea de a înlocui clasica pâine prăjită cu ceva diferit – cu nişte chifle pufoase, cu o coajă crocantă şi un miez moale, al căror miros inundă toată casa. Odată cu pâinea, am încercat şi varianta americană de omletă – scrambled eggs. Totul a ieşit mai bine decât mă aşteptam.

Reţetă pain au lait (paine cu lapte şi unt)


Ingrediente:
– 500 frame făină
– 3 linguri zahăr
– 1 linguriţă sare
– 15 grame drojdie proaspătă sau 1 pliculeţ (7 grame) drojdie uscată
– 250 ml. lapte
– 1 ou
– 125 grame unt
– 1 gălbenuş

Preparare:
Amestecă făina, drojdia, zahărul şi sarea, apoi adaugi laptele şi combini totul până se formează o cocă elastică. Adaugă oul şi frămânţi 5 minute, apoi untul lingură cu lingură şi încă 5 minute de frământat.

Lăsăm coca acoperită, într-un loc călduţ preţ de o oră, timp în care ar trebui să-şi dubleze volumul. La mine nu s-a dublat, dar ştiam că va creşte peste noapte. Aşa că am pus-o la frigider peste noapte, într-un castron acoperit cu o folie de plastic.

A doua zi, am scos aluatul dublat, l-am modelat sub forma unei baghete si am tăiat-o felii groase. Am modelat feliile în forme ovale şi le-am întins pe o tavă cu hârtie de copt. Au mai stat o oră să crească şi au intrat în cuptorul preîncălzit, la foc mediu (200°C) timp de 20 minute.

Reţetă ouă scrambled

Ingrediente:
– 2-4 ouă
– 1 lingură unt
– 1-2 linguri smântână
– (opţional) brânză de capră

Preparare:
Sparge ouăle într-o tigaie teflonată fără să le amesteci. Bate-le cu un tel la foc mediu, în continuu, până încep să își schimbe culoarea. Chiar atunci adaugi lingura de unt și amesteci bine să se încorporeze. La sfârșit, când sunt aproape gata adaugă brânza și smântâna. Textura și gustul sunt foarte diferite de omleta noastră, într-un mod bun. Sunt cremoase, pufoase și au o textură catifelată.




Comentarii la acest articol

  • Buna Bogdan.
    Am nimeirit intamplator pe blogul tau si am ramas incantata. Intrebarea mea este: E neaparat nevoie sa tin coca in frigider peste noapte?

    • Buna si multumesc pentru mesaj. Din cate tin eu minte, nu. Am tinut-o in frigider pentru ca am vrut paine proaspata de dimineata. Dar o poti lasa la dospit pana se dubleaza in volum (poate fi mai mult de 1h, ca in cazul meu)

  • Am inteles. Multumesc frumos pentru raspuns. Oricum, eu am asteptat sa dospeasca cam o ora si jumatate, la caldura. Coca s-a dublat in volum si, pentru ca nu mai aveam rabdare am pus-o la copt inainte sa-mi raspunzi. In plus fata de reteta ta, le-am uns cu un galbenus si am adaugat susan pe deasupra. Au iesit foarte aratoase si toti prietenii mei care au venit in vizita au fost incantati de mini painicile cu lapte. Maine repet operatiune deoarece nu a mai ramas nimic….

    • Ma bucur ca ti-au placut. Eu le-as manca zilnic, daca n-ar fi un proces asa anevoios in spatele lor :)

Comentează si tu

Read more:
Pui copt cu portocale şi ierburi de provence

Nu-mi place iarna mai deloc, dar îmi plac anumite lucruri ce se petrec iarna. Masa de Crăciun, prima zăpadă, revelionul...

Close