Pui cu sos de brânză şi ciuperci

May 3, 2011
Bogdan

Am momente când inspiraţia mă lasă şi nu am ce găti, iar altele când vreau să fac prea multe. Această reţetă de pui mă aştepta de câteva săptămâni dar a fost împinsă la coadă de alte priorităţi. Când am ajuns să o fac,  a fost minunată. Combinaţia de ciuperci, vin şi brânză cu usturoi a mers la fix şi mi-am promis că o voi încerca şi cu alte ocazii.

Reţetă pui cu sos de brânză şi ciuperci


Ingrediente:
– 2 bucăţi piept de pui curăţate şi tăiate în jumătate (pentru 4 porţii)
– 1 cutie cremă brânză cu usturoi (se găseşte la Mega Image) sau 200 grame cremă de brânză amestecată cu 2 căţei de usturoi pisaţi
– 1 cană ciuperci feliate (eu am pus două)
– 1 ceapă tocată
– 1 legătură pătrunjel tocat mărunt
– 1/2 cană vin
– sare, piper
– (opţional ca garnitură) fasole verde sau orez

Preparare:
Tamponează piepturile de pui cu prosoape de hârtie pentru a absorbi umezeala, apoi condimentează-le cu sare şi piper pe ambele părţi şi rumeneşte-le într-o tigaie cu teflon, cam 5 minute pe fiecare parte. Pune piepturile deoparte, într-un castron.

În paralel, pregăteşte garnitura – fierbe fasolea verde sau orezul conform instrucţiunilor de pe ambalaj.

Căleşte în puţin unt ceapa tocată timp de 2-3 minute, adaugă ciupercile iar când zeama de la ciuperci e aproape evaporată adaugă vinul. Lasă sosul obţinut să scadă la jumătate şi ia totul de pe foc. Adaugă crema de brânză şi pătrunjelul tocat şi amestecă-le bine.

Toarnă sosul de ciuperci şi brânză peste pieptul de pui, serveşte-l lângă o garnitură caldă – în cazul nostru, fasole verde. Enjoy!

0saves
Dacă ţi-a plăcut această postare, abonează-te la postări prin RSS sau email sau dă-mi un Like pe Facebook să te asiguri că nu pierzi nici o reţetă.



Comentarii la acest articol

  • Foarte buna mancarea, bro! Am mancat o portie tripla azi si o sa dau vina pe tine daca nu mai incap in costumul de nunta, dar a meritat. Nevasta-mea e fan, e deja la a treia sau a patra reteta pe care ti-o fura :)

    Keep on cooking!

    • Sunt onorat. Si ii dau permisiunea sa fure cate vrea ea. Spor la gatit :)

  • O varianta de primavara a Pieptului de Pui cu sos de branza, savurata recent.

    * Se condimenteaza bucatile de carne cu sare si piper. Se curata ciupercile, se spala, se taie in sferturi si se pun deoparte. Ceapa verde se curata, se spala, iar coditele se taie in bucati lungi de 2,5 cm. Partea alba si verde a cepelor se pun de asemenea deoparte.
    * Se incinge intr-o tigaie mare uleiul si se adauga 1 lingura de unt. Se pun in tigaie bucatile de piept si se prajesc cate 3 minute pe fiecare parte. Apoi se scot si se pun deoparte.
    * Restul de unt se adauga in tigaie, se pun ciupercile si se calesc aproximativ 3 minute, pana se desfac. Apoi se toarna peste ele supa, vinul si bucatile de ceapa si se lasa sa dea intr-un clocot. Se pun bucatile de carne inapoi in tigaie, se reduce focul si se mai fierbe totul 5 minute. Intre timp se freaca intr-o ceasca amidonul cu smantana.
    * Se aranjeaza bucatile de piept pe un platou si se pun la cald. Amestecul de smantana si amidon si coditele de ceapa se pun la ciuperci si se fierb, amestecand continuu, 1 minut, pana ce sosul atinge consistenta dorita. Se rastoarna peste bucatile de pui si se servesc.

    – 4 bucati de piept de pui dezosat
    – sare
    – piper
    – 200 grame
    – 4 cepe
    – 1 lingura ulei
    – 2 linguri unt sau margarina
    – 200 ml supa de pasare
    – 4 linguri vin alb sec
    – 125 ml smantana semi-grasa
    – 1 lingurita amidon alimentar

    • Numai ca lipseste branza :)

  • l-am prestat ieri la pranz, f gustos, am folosit o crema de branza light, asa ca merge integrat si intr-o dieta mai hipocalorica;)

    • Cu ocazia asta mi-ai amintit de reteta si de faptul ca trebuie sa o repet cat de curand. Desigur, tot cu branza light :)

Comentează si tu

Read more:
Trufe raw cu mango și cocos

Motivul pentru care nu mai vedeți postări așa de des e pentru că am ajuns la un fel de saturație....

Close