Prăjitură cu dulce de leche şi mere

Când am făcut prima dată dulce de leche acum mai bine de un an, nu credeam că voi mai repeta vreodată rețeta. Am folosit metoda clasică (evaporarea apei din lapte la foc mic) și preț de vreo 2-3 ore am stat pe lângă oală să mestec ca să nu se prindă laptele. Și tot efortul asta pentru un borcan mic de cremă cu gust de caramel. Eh, de atunci, când am poftă de dulce de leche, iau o cutie de lapte condensat, o învelesc în prosop și o las să fiarbă într-o oală cu apă 2 ore. Desfac apoi cutia și am un dulce de leche catifelat, dens și aromat. Iar acel dulce de leche, o alternativă mai sănătoasă la sosul de caramel, poate fi folosit în nenumărate feluri. Acum ceva timp eu l-am folosit la o prăjitură delicioasă de mere (ceva gen chec) care a primit multe aprecieri.


Prăjitură cu dulce de leche şi mere

Timp de pregătire: 20 minutes

Timp de gătire: 30 minutes

Porţii: 10-14

Ingrediente:

  • 1 1/2 căni făină (eu am folosit neagră)
  • 1 linguriță fără vârf scorțișoară
  • 1 linguriță fără vârf praf de copt
  • 1 linguriță fără vârf bicarbonat de sodiu
  • 1 vârf sare
  • 125g unt la temperatura camerei
  • 1/2 cană zahăr brun
  • 1 cană mere curățate și tocate cubulețe (cam 2 mere)
  • 2 ouă
  • 1 linguriță extract/esență vanilie
  • 1/2 cană dulce de leche (sau și 1 cană, după gust)

Preparare:

  1. Pornește cuptorul la 170C/treapta mică spre medie și lasă-l să se încălzească. Tapetează o tavă (cam 25cm x 20-25cm) cu hârtie de copt și pune-o deoparte.
  2. Amestecă ingredientele uscate într-un castron: făina, sarea, bicarbonatul de sodiu, praful de copt și scoțișoara.
  3. Bate untul spumă cu zahărul folosind un mixer, apoi încorporează ouăle, unul câte unul, și esența de vanilie. Dacă untul e moale, zahărul nu ar trebui să sară din castron.
  4. Adaugă ingredientele uscate, amestecă, apoi și merele cubulețe.
  5. Toarnă cam 2/3 din amestec în tava tapetată, toarnă dulce de leche peste, nivelează cu o spatulă apoi adaugă și restul compoziție.
  6. Pune prăjitura la cuptor pentru 30 minute sau până când o scobitoare introdusă în centrul prăjiturii iese fără frimituri. Lasă prăjitura să se răcească de tot înainte să o tai. Enjoy!




Comentarii la acest articol

  • dulce de leche? hmm..ce funny suna :)

    • Suna funny, e in spaniola si inseamna dulce de lapte, cum probabil ai intuit :)

  • Foarte buna, e de tinut reteta! Mersi!

Comentează si tu

Read more:
Cum să spargi o nucă de cocos

N-am mâncat niciodată o nucă de cocos proaspătă probabil fiindcă nu aveam o macetă să o secţionez în două. Din...

Close