Paste cu anşoa, broccoli şi chili

Aug 16, 2012
Bogdan

Am început blogul cu multe lucruri de învăţat şi multe ingrediente pe care le refuzam categoric. Şi de un an şi ceva încoace, aţi fost alături de mine în timp ce tot am testat şi gustat.  Uite aşa, trecând peste încăpăţânarea nativă, am ajuns să includ în meniu măslinele, curry-ul (numai cel roşu, deocamdată), curmalele, pesto-ul, sparanghelul iar lista poate continua. Anşoa se află printre lucrurile pe care nu le puteam suporta, în principal din cauza mirosului puternic de peşte şi a micilor oase care parcă ar fi păr. Dar l-am descoperit recent şi folosit în preparate sau dat repede pe gât fără să îi simt oasele. Pastele de azi, deşi nu par a fi ceva ieşit din comun, au nişte arome care se completează de minune. Anşoa aromează uleiul în care sunt sotate pastele şi broccoli, chili dă o mică înţepătură preparatului şi parmezanul din belşug armonizează gusturile. E şi nişte usturoi pe acolo, exact cât trebuie să parfumeze totul fără să înţepe la limbă sau să rămână în respiraţie. Sunt nişte paste pe care le-aş comanda într-un restaurant fără reţineri sau le-aş servi într-unul, aşa că musai să le încercaţi.

Reţetă paste cu anşoa, broccoli şi chili

Paste cu anşoa, broccoli şi chili

Timp de pregătire: 30 minutes

Porţii: 2

Ingrediente:

  • 1 mână de paste farfalle
  • 1 buchet broccoli (500g)
  • 3 căţei usturoi
  • 4 file anşoa
  • câţiva fulgi de chili
  • 2-3 lg parmezan proaspăt ras
  • ulei de măsline
  • sare

Preparare:

  1. Fierbe pastele conform instrucţiunilor de pe ambalaj în apă sărată cu puţin ulei de măsline.
  2. Aruncă bucheţelele de broccoli în apă clocotită şi fierbe până intră furculiţa în tulpini. Scurge-l şi lasă-l în apă rece cu câteva cuburi de gheaţă să nu-şi piardă culoarea.
  3. Mărunţeşte căţeii de usturoi şi, separat, toacă fileurile de anşoa.
  4. Într-o tigaie, încăleşte puţin ulei de măsline, căleşte anşoa până s-a dizolvat în ulei, adaugă usturoiul pentru 30 secunde apoi pastele şi broccoli.
  5. Sotează totul 2-3 minute, adaugă fulgi de chili după gust şi rade parmezan peste paste înainte de servire. Enjoy!

Note/observaţii:

Eu am folosit nişte broccoli tânăr curios fiind să îl încerc. Se pare că nu e mare diferenţă între cel mic şi cel mare :)




Comentarii la acest articol

  • Interesanta combinatie

Comentează si tu

Read more:
banane verzi coapte
Banane verzi crocante cu guacamole

Spre ruşinea mea, încă nu recunosc multe dintre legumele de la piaţă şi din magazine. Am văzut nişte castraveţi "flauşaţi",...

Close