Pâine fără frământare

Feb 8, 2012
Bogdan

Am amintiri din copilărie în care mama făcea cea mai bună pâine la ţest, pe care o mâncam apoi caldă cu brânză de casă. Dar şi chifle, croisante sau cornuleţe făcute tot de mama, care mai de care mai fragede şi mai pufoase. Consumul de pâine a mai scăzut în ultimii ani, în principal din cauza pâinii în mare parte fadă şi cu mulţi aditivi care se găseşte pe la noi. Dar dragostea pentru ea a rămas – îmi place la nebunie o baghetă crocantă cu puţin unt şi gem, o pâine aromată cu scorţişoară sau una pufoasă cu lapte. Insă până de curând am tot avut probleme cu pâinea nedospită şi cuptorul imprevizibil care încălzeşte inegal. Dar zilele trecute am descoperit noua pâine care mi-a ajuns la inima – o pâine cu coajă crocantă, un miez uşor elastic şi nu prea pufos toate astea printr-o dospire molcomă şi îndelungată. E o reţetă clasică de ciabatta pe care o poţi folosi şi pentru blaturi de pizza, chifle sau baghete. Se face foarte uşor, deci slabe şanse să nu-ţi iasă, şi e total diferită faţă de pâinile prea pufoase din comerţ. Pentru reuşită sigură, îţi recomand să foloseşti un vas greu cu capac (metalic, de fontă sau de ceramică) ca aburii din interior să îi dea pâinii o coajă arămie fără a o arde pe fund. Ah şi Nutella!

Reţetă pâine fără frământare


Pâine fără frământare

Timp de pregătire: 20 minutes

Timp de gătire: 8 hours, 45 minutes

Timp total: 9 hours, 5 minutes

Ingrediente:

  • 3 căni făină (aprox. 400g) + câteva mâini pentru masa de lucru
  • 1 şi 1/2 cană apă caldă
  • 1 linguriţă sare
  • 1/4 linguriţă drojdie uscată

Preparare:

  1. Combină făina cernută cu sarea şi cu drojdia.
  2. Adaugă apa şi amestecă până obţii un aluat curgător, lipicios.
  3. Pune-l într-un castron adânc, acoperă castronul cu un prosop curat şi lasă-l la dospit la temperatura camerei 8-24h.
  4. Când eşti gata să coci pâinea, pune vasul în care vei face pâinea în cuptor şi încălzeşte-l la treapta maximă (220C duce al meu).
  5. Rastoarnă aluatul pe suprafaţa de lucru pudrată cu făină, adună-i colţurile ca în clipul de mai jos. Mută aluatul pe un prosop curat.
  6. Scoate vasul fierbinte din cuptor şi transferă aluatul cu marginile pe care le-ai strâns mai devreme în sus.
  7. Coace pâinea pentru 30 minute, apoi încă 10-15 minute fără capac. Eu am folosit funcţia de grill a cuptorului pentru 5 minute ca să-i dau o crustă mai arămie. Enjoy!

Reţeta nu e mare filosofie, însă pentru orice eventualitate vă dau mai jos clipul după care m-am inspirat. Coca spre sfârşitul dospirii a prins o uşoară crustă deasupra, dar nu s-a simţit în produsul final. Nu am avut vas metalic, aşa că m-am folosit de o tajină din ceramică pe care am încălzit-o bine în cuptor, pe treapta maximă.

Similare cu Pâine fără frământare:




Comentarii la acest articol

  • Este intr-adevar o paine super delicioasa! Este painea pe care o fac o data la 2-3 zile caci este o reteta simpla si cu rezultate garantate :)
    O zi minunata si pofta buna ;)

    • Eu deja am facut-o a doua oara, dupa doar o zi de asteptare. E tare buna si cu putine sanse de esec.
      Multam de vizita, spor la bucatareli!

  • Bogdan,
    Arata foarte bine painea ta. Eu n-am mai incercat pana acum, dar acum mi-ai aruncat-o la fileu :)
    Am o intrebare, caci sunt in mijlocul unui proces de aranjare a blogului – cum ai reusit sa iti pui reteta in chenar, cu optiunea de Print? Imi place foarte mult, mi se pare super-user-friendly, si as vrea sa implementez si eu la mine pe blog!
    Te pup si multumesc in avans!
    Andie

    • Este formatul Google hRecipe si sunt multe pluginuri de WordPress care iti aranjeaza reteta in formatul asta. E mai greu ca nu o face retroactiv, deci trebuie sa lucrezi manual. Daca mai ai intrebari related, email me!

      Si incearca neaparat painea! E incredibil ce gust bun poate sa aiba o paine din doar 4 ingrediente :)

      • Gata, o sa incerc si eu! Si formatul, si painea :) Mai ales painea. Imi place la nebunie ideea ca eu nu-i fac nimic, si ea se coace :) ) Iar crusta aia, crusta aia. Mm.
        Sa vedem daca ma descurc cu pluginul, chiar daca nu e retroactiv, nu-i bai. Important e sa fie frumos macar de acum incolo :)

  • Bogdan, ce bunatate si ce “simplism”. Ce ma bucur ca esti! :-) :-) :-)

  • Sint si eu in cautarea piinii perfecte – coaja crocanta si rumena si miezul cu gauri mari. Am incercat de 2 ori varianta propusa de tine, dar a rezultat o consistenta usor cauciucata a miezului. Daca ma uit mai bine la fotografia cu piinea ta, mi se pare ca si tie ti s-a intimplat asta. Sau ma insel? Probabil ca trebuie experimentat cu faina de la diversi producatori, sigur cea de pe piata noastra nu e ca cea de pe piata americana.

    • Alina, asa este. Miezul a iesit putin cauciucat si nu sunt familiar prea mult cu retetele de paine sa spun daca e din cauza fainii, a cuptorului sau a retetei in sine. Poate vrei sa incerci retete cu maia, nu cu drojdie sa vezi daca iese textura miezului pe care o cauti. Si daca incerci, sa-mi spui si mie cum iti iese :)

      • Cu maia sau nu, este posibil ca miezul sa fie cauciucat datorita uscarii excesive in cuptor. O hidratare de 50% cum e aici poate provoca acest neajuns. Incercati mai multa apa, la painile cu maia se poate ajunge si la 80% apa la cantitatea de faina (320 de ml la 400 de gr- in cazul de fata)

        • Liviu, multam de informatii. Nu sunt prea familiar cu maiaua dar planuiesc sa cresc una cat de curand :)

  • Pare simplu. Cel mai mult ma enerveaza sa framant cand trebuie sa fac paine. Ms

Comentează si tu

Read more:
cheesecake
La mulţi ani, blogule!

Close