Pâine fără frământare

Feb 8, 2012
Bogdan

Am amintiri din copilărie în care mama făcea cea mai bună pâine la ţest, pe care o mâncam apoi caldă cu brânză de casă. Dar şi chifle, croisante sau cornuleţe făcute tot de mama, care mai de care mai fragede şi mai pufoase. Consumul de pâine a mai scăzut în ultimii ani, în principal din cauza pâinii în mare parte fadă şi cu mulţi aditivi care se găseşte pe la noi. Dar dragostea pentru ea a rămas – îmi place la nebunie o baghetă crocantă cu puţin unt şi gem, o pâine aromată cu scorţişoară sau una pufoasă cu lapte. Insă până de curând am tot avut probleme cu pâinea nedospită şi cuptorul imprevizibil care încălzeşte inegal. Dar zilele trecute am descoperit noua pâine care mi-a ajuns la inima – o pâine cu coajă crocantă, un miez uşor elastic şi nu prea pufos toate astea printr-o dospire molcomă şi îndelungată. E o reţetă clasică de ciabatta pe care o poţi folosi şi pentru blaturi de pizza, chifle sau baghete. Se face foarte uşor, deci slabe şanse să nu-ţi iasă, şi e total diferită faţă de pâinile prea pufoase din comerţ. Pentru reuşită sigură, îţi recomand să foloseşti un vas greu cu capac (metalic, de fontă sau de ceramică) ca aburii din interior să îi dea pâinii o coajă arămie fără a o arde pe fund. Ah şi Nutella!

Reţetă pâine fără frământare


Pâine fără frământare

Timp de pregătire: 20 minutes

Timp de gătire: 8 hours, 45 minutes

Timp total: 9 hours, 5 minutes

Ingrediente:

  • 3 căni făină (aprox. 400g) + câteva mâini pentru masa de lucru
  • 1 şi 1/2 cană apă caldă
  • 1 linguriţă sare
  • 1/4 linguriţă drojdie uscată

Preparare:

  1. Combină făina cernută cu sarea şi cu drojdia.
  2. Adaugă apa şi amestecă până obţii un aluat curgător, lipicios.
  3. Pune-l într-un castron adânc, acoperă castronul cu un prosop curat şi lasă-l la dospit la temperatura camerei 8-24h.
  4. Când eşti gata să coci pâinea, pune vasul în care vei face pâinea în cuptor şi încălzeşte-l la treapta maximă (220C duce al meu).
  5. Rastoarnă aluatul pe suprafaţa de lucru pudrată cu făină, adună-i colţurile ca în clipul de mai jos. Mută aluatul pe un prosop curat.
  6. Scoate vasul fierbinte din cuptor şi transferă aluatul cu marginile pe care le-ai strâns mai devreme în sus.
  7. Coace pâinea pentru 30 minute, apoi încă 10-15 minute fără capac. Eu am folosit funcţia de grill a cuptorului pentru 5 minute ca să-i dau o crustă mai arămie. Enjoy!

Reţeta nu e mare filosofie, însă pentru orice eventualitate vă dau mai jos clipul după care m-am inspirat. Coca spre sfârşitul dospirii a prins o uşoară crustă deasupra, dar nu s-a simţit în produsul final. Nu am avut vas metalic, aşa că m-am folosit de o tajină din ceramică pe care am încălzit-o bine în cuptor, pe treapta maximă.

0saves
Dacă ţi-a plăcut această postare, abonează-te la postări prin RSS sau email sau dă-mi un Like pe Facebook să te asiguri că nu pierzi nici o reţetă.



Comentarii la acest articol

  • Este intr-adevar o paine super delicioasa! Este painea pe care o fac o data la 2-3 zile caci este o reteta simpla si cu rezultate garantate :)
    O zi minunata si pofta buna ;)

    • Eu deja am facut-o a doua oara, dupa doar o zi de asteptare. E tare buna si cu putine sanse de esec.
      Multam de vizita, spor la bucatareli!

  • Bogdan,
    Arata foarte bine painea ta. Eu n-am mai incercat pana acum, dar acum mi-ai aruncat-o la fileu :)
    Am o intrebare, caci sunt in mijlocul unui proces de aranjare a blogului – cum ai reusit sa iti pui reteta in chenar, cu optiunea de Print? Imi place foarte mult, mi se pare super-user-friendly, si as vrea sa implementez si eu la mine pe blog!
    Te pup si multumesc in avans!
    Andie

    • Este formatul Google hRecipe si sunt multe pluginuri de WordPress care iti aranjeaza reteta in formatul asta. E mai greu ca nu o face retroactiv, deci trebuie sa lucrezi manual. Daca mai ai intrebari related, email me!

      Si incearca neaparat painea! E incredibil ce gust bun poate sa aiba o paine din doar 4 ingrediente :)

      • Gata, o sa incerc si eu! Si formatul, si painea :) Mai ales painea. Imi place la nebunie ideea ca eu nu-i fac nimic, si ea se coace :)) Iar crusta aia, crusta aia. Mm.
        Sa vedem daca ma descurc cu pluginul, chiar daca nu e retroactiv, nu-i bai. Important e sa fie frumos macar de acum incolo :)

  • Bogdan, ce bunatate si ce “simplism”. Ce ma bucur ca esti! :-) :-) :-)

  • Sint si eu in cautarea piinii perfecte – coaja crocanta si rumena si miezul cu gauri mari. Am incercat de 2 ori varianta propusa de tine, dar a rezultat o consistenta usor cauciucata a miezului. Daca ma uit mai bine la fotografia cu piinea ta, mi se pare ca si tie ti s-a intimplat asta. Sau ma insel? Probabil ca trebuie experimentat cu faina de la diversi producatori, sigur cea de pe piata noastra nu e ca cea de pe piata americana.

    • Alina, asa este. Miezul a iesit putin cauciucat si nu sunt familiar prea mult cu retetele de paine sa spun daca e din cauza fainii, a cuptorului sau a retetei in sine. Poate vrei sa incerci retete cu maia, nu cu drojdie sa vezi daca iese textura miezului pe care o cauti. Si daca incerci, sa-mi spui si mie cum iti iese :)

      • Cu maia sau nu, este posibil ca miezul sa fie cauciucat datorita uscarii excesive in cuptor. O hidratare de 50% cum e aici poate provoca acest neajuns. Incercati mai multa apa, la painile cu maia se poate ajunge si la 80% apa la cantitatea de faina (320 de ml la 400 de gr- in cazul de fata)

        • Liviu, multam de informatii. Nu sunt prea familiar cu maiaua dar planuiesc sa cresc una cat de curand :)

  • Pare simplu. Cel mai mult ma enerveaza sa framant cand trebuie sa fac paine. Ms

  • InfoCons a efectuat un nou studiu comparativ pe etichete. De aceasta data, A.N.P.C.P.P.S. Romania a verificat etichetele sortimentelor de paine feliata ce se comercializeaza pe piata romaneasca.
    Astfel, rezultatele au fost cu atat mai interesante, cu cat painea este un element de care nu ne putem lipsi in viata de zi cu zi. Conform studiilor realizate in domeniu, aproximativ 90% dintre locuitorii Romaniei mananca zilnic paine. Fie ca o asociem cu mancare gatita, cu mezeluri sau pur si simplu o mancam calda, painea este, cu siguranta, o emblema a romanilor.
    Peste 50% din sortimentele de paine feliata care se gasesc pe piata romaneasca contin E-uri. Mai mult, patru dintre produsele de panificatie studiate contin un numar de 8 E-uri. Exista totusi si un numar mare de produse, care sunt fabricate fara E-uri.
    Pentru mai multe informatii despre acest studiu comparativ pe etichete privind numarul de E-uri continute de sortimentele de paine feliata de pe piata romaneasca, viziteaza pagina http://www.teste-comparative.ro, sectiunea studii.

  • Am facut si eu chiar astazi aceasta reteta. Cu ajutorul unei oale de fonta (de paprikas)
    Ma declar multumit 100%
    Poza se poate vedeea la linkul acesta http://sphotos-g.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-prn1/63885_306488779453225_36398977_n.jpg

    Multumesc
    Sanatate!

    • Wow, Adrian! Arata mai bine decat a mea. Sper ca ti-a placut si gustul :)

  • E foarte buna painica si usor de facut…..multumesc mult pentru reteta. Esti u adevarat ajutor pt bucataria mea.

    • Ma bucur ca-ti place, Ioana! Si te invit sa mai incerci si alte retete :)

  • eu stiam ca se pune la ciabatta si ulei de masline

    • Posibil… sau poate te gandesti la foccacia.

  • Eu am facut paine ciabatta, cea cu reteta cu 567 gr faina , 454 ml apa stc. dar imi lipeste. de fapt o pun in forme de chec si imi lipeste numai la un capat, desi o intorc. nu stiu ce sa fac.
    Este cineva care poate sa-mi spuna cauza ?
    Multumesc
    Anca

    • Ai incercat cu hartie de copt?

      As folosi o forma mai solida, care sa retina caldura. Vasele de ceramica merg cel mai bine in cazul asta sau tigaile de fier (cast iron)

  • Multumesc Bogdan pentru raspuns
    Am incercat cu hartie de copt, pe care am uns-o dar mi s-a lipit de paine in unele parti. In plus mie nu-i iese cu bule, Imi iese compacta. ieri am favcut una din 270 gr, dar fara ulei. Mi-a iesit destul de buna dar nu elastica si fara bule, cum este in poze. Cred ca sunt cea mai proasta gospodina.
    Am copit-o intr-o cratita smaltuita
    Anca

    • Anca, nu trebuie sa iasa din prima. Painea nu-i chiar cea mai usoara treaba din bucatarie. O fi si cuptorul de vina? Ce fel de cuptor ai?

  • Arata tare bine! Cred ca am sa il fac si eu insa cu faina integrala. :)

  • buna seara. am descoperit de curand site – ul tau si sunt fascinata. as vrea sa incerc reteta asta pt blat pufos de pizza. ai vreun sfat ? multumesc

    • Daniela, blatul e cam lichid deci o sa iti fie greu sa pui sosul si topping-urile pe el. Mie imi pare cam dificil asa ca as incerca un blat de pizza clasic :-)

  • draga Bogdan, acuma sunt in Canada, deci am schimbat faina, am schimbat drojdia ( tot uscata), dar tot imi lipeste. Curios este ca imi liêste numai o jumatate. Ultima data am intors vasul ( coc painea in forme de unica folosinta). Coc aluatul la 350 C, pentru 250 mi se pare foarte slab. Sunt absolut descurajata. Credeam ca in Romania este de vina faina sau drojdia. dar acuma imi pun probleme asupra mea.
    Multumesc
    Anca

    • Anca, ai incercat sa ungi tava cu putin ulei sau/si sa pui hartie de copt pe fundul formei? Problema ar mai putea fi si forma in care coci painea. Vasul de ceramic sau fier (cast iron) sunt mult mai bune pentru ca retin caldura mai bine si altfel obtii o coaja mai rumenita.

  • Salut Bogdan,

    In sfarsit o veste buna, dupa ce te-am inebunit cu problemele mele. Am facut paine , – 675 gr faina, 1 1/3 apa calcuta si 1/3 lingurita drojdie uscata. Am lasat-o 18 ore si am copt-o intr-o forma de tabla dar pe treapta a 3-a de jos in sus, la o temperatura de 350 C, timp de 50 minute si 10 minute fara capac. In sfarsit mi-a iesit Am pus foaie cerata pe vasul uns. Cred ca sunt singura care am asa o experienta de facut paine. In orice caz iti multumesc mult pentru sfaturi
    Cu bine
    Anca

    • Ma bucur ca a iesit si felicitari pentru ca ai persistat. Acum ai putea sa incerci sa faci si paine cu maia, sa vezi ce gust diferit are fata de cea din magazin. :)

  • Este grozava painea. Am facut-o deja de 7 ori si mi-a iesit de fiecare data buuuuna de tot. Mai mult de atat, zilele trecute am avut invitati la cina prieteni care au fost fermecati de aceasta painica. Si bineinteles ca mi-au cerut reteta.
    Felicitari pentru reteta!

    • Ma bucur ca ti-a placut. Daca ai timp de experimente, iti sugerez sa incerci sa faci paine cu maia. Dureaza o saptamana sa cultivi maiaua, dar merita, e geniala :)

Comentează si tu

Read more:
croque monsieur dulce
Sunday breakfast: Croque Monsieur dulce

Uitându-mă prin toate pozele făcute şi nepostate, am realizat că nu v-am povestit despre o variantă noua a unuia dintre...

Close