Mar 10, 2013
Bogdan

Bacon vegan şi câteva vorbe despre Top Chef

De câteva zile, de când am terminat toate sezoanele din Top Chef (SUA) şi, rămânând cu un sentiment de nostalgie am zis să încerc şi varianta românească a serialului. Dacă nu ştiaţi de serial, Top Chef este o competiţie între aproximativ 20 bucătari ce trec prin diferite probe culinare să câştige un premiu în bani. Cum Top Chef-ul american e organizat într-un mod ireproşabil, mă aşteptam ca cel românesc să respecte aceleaşi standarde cu care mă obişnuise originalul. Dar emisiunea e atât de prost organizată încât trebuia să “vărs” pe blog toate frustrările create de tentativa asta de concurs culinar.

De la început, show-ul nu-ţi creează aşteptări false – începe într-o parcare şi parcă mai toată emisiunea e scrisă astfel încât să ţină un şofer de camion distrat. Juriul e la fel de mediocru şi fad precum emisiunea – un bucătar israelian care de-abia rupe 2 vorbe în română, un anume Nicolai Tand, proprietar de restaurant cu vocabularul unui şcolar de şcoală primară ce găteşte pe blogul său cele mai neinspirate chestii şi Tudor Constantinescu, inventatorul expresiv ca o cizmă al “unui concept revolutionar de cofetarie”, care concept e o cofetărie franţuzească absurd de scumpă. Probele se desfăşoară în mare parte în aer liber, unde concurenţii suferă ori din cauza lipsei ingredientelor şi a echipamentelor coresponzătoare, ori din cauza propriilor limitări. Sunt câțiva bucătari foarte creativi dar majoritatea lor parcă nu are ce să caute la emisiune. Iar ca să critice nişte preparate precum ciulama de ciuperci sau salată Caesar, juriul, așa inexpresiv cu el, preferă să dea bileţele concurenţilor sau alte metafore patetice în loc să lege câteva fraze coerente ca feedback. Mai mult, prezentatoarea cu personalitatea unui cui e atât de spirituală încât a întrebat la un moment dat un chef belgian ce făcea o demonstraţie cât costă tortul la care lucra.

Un lucru care m-a frapat a fost atitudinea bucătarilor. Mulți dintre ei păreau nesiguri pe preparate și, în funcție de cum sufla juriul, și le schimbai cât ai zice pește. Știu că nu sunt probabil cei mai telegenici oameni dar rar am văzut unul să zâmbească în special atunci când îi era apreciat preparatul. Când ieșeau printre ultimii, stăteau cu capul în pâmânt și nu își apărau deloc creația. Bucătăria e un domeniu unde pui pasiune și lucrul ăsta rar s-a văzut în emisiune.

Nu ştiu dacă am avut eu prea mari aşteptări de la emisiunea sau pur şi simplu bucătăria românească e la un nivel destul de jos, dar o să urmăresc până la final sperând că o să văd lucruri mai inspirate. Şi ca să nu acord tentativei de emisiune culinară toată postarea, vă prezint o chestie tare interesantă pe care am descoperit-o acum câteva săptămâni într-unul dintre episoadele Top Chef SUA. E un înlocuitor perfect pentru bacon-ul plin de E-uri şi conservanţi din comerţ, ce se face în 10 minute şi se păstrează bine pentru zile la rând în frigider. Are acea aromă bună şi savuroasă, al cincilea gust, umami, pe care îl găseşti în parmezan, peşte sau crustacee. Merge perfect ca topping pe sandvişuri, burgeri sau printre nişte cartofi wedges.

Reţetă bacon vegan de shiitake

bacon vegan

Vezi reţeta sau articolul »

Mar 6, 2013
Bogdan

Îngheţată de avocado

Pentru mine, prima impresie cu legume care nu cresc în mod normal la noi în ţară a fost mereu una nefericită. Ori aveam parte de unele necoapte, ori pur şi simplu mă aşteptam la altceva dar de fiecare dată când gustam ceva exotic pentru prima oară, eram dezgustat. Prima degustare de avocado, când eram prin liceu, a fost dezamăgitoare – am găsit unul tare şi am gustat câteva cubuleţe simple pentru că nu ştiam mai bine şi nici nu aveam surse de informare la îndemână. N-am putut să termin chestia aia fadă şi a ajuns direct la coş, însoţit de o înjurătură şi nişte regrete. Au trecut câţiva ani buni în care nu m-am atins de avocado şi m-am rezumat la treburile noastre leguminoase. Asta până când am început să gătesc de plăcere şi să ştiu cum ar trebui să folosesc ingredientele  şi să dau gust celor fade.

Acum iau în fiecare săptămână 2-3 avocado care-şi aduc contribuţia la micul dejun într-un fel sau altul şi, mai recent, în deserturi. Pentru că am descoperit, de când cu tortul vegan cu zmeură şi ciocolată, că avocado-ul poate ţine locul untului, dând o textură untoasă şi uşoară unui desert. Iar în cazul asta, pasta de avocado a făcut îngheţata foarte cremoasă, catifelată şi a colorat-o într-un verde pastel de parcă ar fi o supă. Şi fiindcă aveam poftă de nişte ciocolată, am stricat ceea ce putea fi un desert sănătos cu nişte bucăţi de brownie făcute după reţeta asta perfectă. Vă las cu o reţetă simplă şi gustoasă, dar şi cu promisiunea că revin cu alte reţete de dulciuri sănătoase tot pe bază de avocado.

Reţetă îngheţată de avocado

inghetata de avocado

Vezi reţeta sau articolul »

Feb 26, 2013
Bogdan

Supa cremă de zucchini cu busuioc şi iaurt

De când am părăsit Bucureştiul pentru locuri mai ploioase, tot mă surprinde discrepanţa mare dintre preţurile din supermarket-urile româneşti şi cele din afară, de la Vest. Pe lângă faptul că supermarket-urile olandeze au o varietate mare de produse (nu doar europene, ci şi arăbeşti şi asiatice), preţurile, după ce le faci conversia, sunt în general mai mici decât cele din magazinele româneşti. Deseori, legumele şi fructele bio sunt aproape la fel de ieftine ca cele date cu pesticid, astfel că găseşti uneori doi zucchini dolofan bio sau un buchet mare de broccoli tot bio cu 1€. Sunt mai multe produse semipreparate cât de cât naturale şi sănătoase la preţul pe care l-ai da normal pe o pizza sau shaorma. La piaţa locală, preţurile sunt şi mai mici – poţi să-ţi iei legume şi fructe pentru o săptămână cu 20-30 euro. Şi nu neapărat fructe locale, ci găseşti preţuri tare bune pentru ananas, mango sau alte exotisme de genul. Zucchini ce au intrat în supă au costat numai o monedă de 1€.

Supele sunt pentru mine un lucru necesar în meniul zilelor de iarnă. După ce înfrunţi un vânt rece de-ţi amorţeşte faţa, parcă simţi nevoia la prânz sau cină de un lichid cremos şi parfumat care să-ţi încălzească organismul şi să te pună în funcţiune. De data asta, n-a fost să fie clasica supă de usturoi sau cea de roşii, ci am încercat una nouă. Se face relativ simplu, e parfumată şi îţi asigură prânzul pentru câteva zile bune. Iar dacă nu vă place cu zucchini, puteţi porni de la reţeta de mai jos pentru a face supă de broccoli (cu cheddar deasupra), dovleac, cartofi dulci sau sfleclă.

Reţetă supă cremă de zucchini cu busuioc şi iaurt grecesc

supa de zucchini

Vezi reţeta sau articolul »

Feb 18, 2013
Bogdan

Sunday breakfast: Cele mai pufoase pancakes

Nu știu alții cum sunt, dar eu unul țin să-mi încep weekend-ul cu dreptul. Iar acest “drept” trebuie să fie un mic dejun sățios și gustos pe care să-l savurez în tihnă însoțit de un episod dintr-un serial care mă obsedează în acel moment (recent, It’s Always Sunny in Philadelphia). Așa că mă trezesc fără să fiu deranjat de vreo alarmă, fac câteva întinderi și intru imediat în priză – pregătesc ingredientele cumpărate cu o zi înainte și mă instalez în bucătărie. Iar când nu sunt grăbit sau nu mănânc în deplasare, micul dejun e unul dulce și fructat. Când nu mănânc pâine în ou cu gem și fructe, atunci musai trebuie să am un tean de pancakes pe farfurie însiropate și pufoase.

Și mi-a luat mult să găsesc formula asta magică de pancakes pentru că majoritatea rețetelor nu îți oferă ce promit. De câte ori am încercat o reţetă de pancakes, am avut ghinion – ori erau prea groase, ori erau necoapte şi fade. Am renunţat puţin la ideea de clătite americane pentru micul dejun până când am găsit sirop de arţar în magazinele de aici (la aproape jumătatea din preţul cu care e vândut în România) şi l-am pus repede în coş. Iar după un research intensiv, am găsit două reţete pe care eu le repet ori de câte ori ocazie. Prima reţetă, pentru cele mai pufoase pancakes, am încercat-o prima dată şi e puţin mai laborioasă. Dar rezultatul e mai mult decât perfect – clătite super-pufoase, cam ca un blat de tort, cu un exterior crocant şi nişte bule pe suprafaţa aluatului cât să pătrundă siropul. A doua reţetă e una pe care o repet mai des – e mai uşor de făcut şi e testată şi optimizată de subsemnatul. Clătitele sunt mai puţin pufoase, fără miez cocos şi la fel de gustoase. Fiindcă nu m-am putut decide asupra uneia, vi le dau pe amândouă și rămâne să decideți voi care vă place.

Reţetă pancakes pufoase

cele mai pufoase pancakes

Vezi reţeta sau articolul »

Feb 12, 2013
Bogdan

Blondies cu banane şi ciocolată

Dacă până acum vă scriam de câteva ori pe săptămână, de când cu sărbătorile, tot am fost reţinut de o întâmplare sau alta. După o aniversare ce s-a prelungit câteva zile, am dat o fugă până la “Marea Alpină” ca să-mi exersez datul cu placa şi mi-am revizitat oraşul preferat (Viena). Pe lângă asta, am făcut cunoştinţă şi cu Bratislava, un oraş micuţ cu un centru istoric ce-ţi aminteşte de Braşov şi o porţie de coaste ce te lasă mască. Cum se întâmplă cam în orice vacanţă, am uitat de orice reguli, diete şi ingrediente nesănătoase şi m-am pierdut în şniţele, ştrudele, sandvişuri de la Billa, chips-uri şi Radler. Acum vine sentimentul de vină, aşa că e momentul perfect să vă spun despre o reţetă care stătea de mult ascunsă în arhive, deşi merită să o lipiţi pe frigider să o faceţi cât mai des.

De ce? Pentru că se face cu banane pe care le-ai fi aruncat probabil, că erau prea coapte. Pentru că nu are unt, dar tot are o textură moale, fondantă şi densă. Pentru că-i perfectă pentru micul dejun, dar şi pentru desert. Pentru că ies nişte prăjituri imoral de delicioase, dar fără sentimente de vină.

Reţetă blondies cu banane şi ciocolată

Blondies cu ciocolata

Vezi reţeta sau articolul »

Jan 30, 2013
Bogdan

Cidru de mere cald cu mirodenii

Speram că odată mutat pe lângă Marea Nordului, nu voi avea problemul de genul ţurţuri la geam, extremităţi îngheţate sau alunecat pe gheaţă. Aproape că trecuse iarna fără evenimente majore când văd pe geamul de la birou acum câteva zile cum au început fulgii să danseze de parcă pluteau în loc să cadă. Credeam că o să fie o ninsoare obişnuită aici, cu un strat superficial de zăpadă care dispare a doua zi dar a fost mult mai mult.

Deşi stratul nu a fost mare, autorităţile au fost luate “prin surprindere”, soferii au fost prinşi fără cauciuri de iarnă iau drumurile au rămas în mare parte blocate de unul sau altul căruia îi patina maşina. Bicicliştii, printre care şi subsemnatul, au fost neglijaţi zilele astea – pistele au rămas pline de zăpadă, bicicliştii au început să cadă unul după altul în timp ce transportul public ori s-a oprit, ori s-a umplut ochi. Asta a fost acum câteva zile şi zilele astea am revenit la cele 10 grade cu ploaie, obişnuite în perioada asta.

Cu toate evenimentele astea, vă imaginaţi cum se resimte frigul (-10℃) după zile de iarnă în care am avut 11℃ cu plus mai ales când eşti pe bicicletă şi îţi bate vântul în faţă. În situaţii ca astea, se cer multe lichide calde şi aromate care să trateze membrele îngheţate. Cidrul de mai jos l-am făcut luna trecută, dar cu atâtea reţete ce aşteptau lumina zilei, a fost neglijat pentru zile mai reci de iarnă, când ar fi fost mai potrivit. Are un mix iernatic de condimente, vitamina C de la portocale şi merişor şi poate puţin alcool, în funcţie de dispoziţie şi ora la care este servit. E o schimbare binevenită de la clasicul vin fiert şi cred că sigur o să vă placă.

Reţetă cidru de mere cu mirodenii, merişor şi portocale

cidru cald cu condimente

Vezi reţeta sau articolul »

Jan 27, 2013
Bogdan

Vederi din Istanbul

Acum 3-4 luni, prin octombrie, mă gândeam că vreau să merg undeva special de ziua mea ce pică înaintea lui Eminescu. Şi căutând ceva mai uscat şi mai cald am zis să aleg ceva mai la sud. Cea mai accesibilă opţiune s-a dovedit a fi Istanbul, un loc pe care voiam de mult să îl vizitez dar cumva nu s-au aliniat stelele. Ştiam cât de cât la ce să mă aştept, auzisem păreri, citisem bloguri şi ştiam că trebuie să fac loc în stomac pentru ce avea să urmeze.

Am ajuns în Istanbul cu Fly Pegasus, compania low-cost a turcilor cu nişte stewardese posace dar cu preţuri bune şi bagaj inclus. Am aterizat seara devreme pe Sabiha Gökçen, aeroportul din partea asiatică şi am fost lovit imediat de aglomeraţia aferentă unui oraş cu populaţia aproape la fel de mare ca a României. Am stat în ploaie vreo jumătate de oră aşteptând autobuzul blocat în traficat şi apoi m-am repezit la uşi cu restul pasagerilor, RATB style. Am mai petrecut încă 2 ore într-o coadă pe autostrada care ducea în partea europeană, ca într-un final să dau de centru.

Vezi reţeta sau articolul »

Pages:«12345678...48»