Nov 6, 2013
Bogdan

10.000 pentru copii

Am lăsat reţeta de săptămâna asta pentru a vă povesti despre ceva mai important. Colegii din blogosfera culinară, Cristi, Andreea si Dana, au pornit recent o iniţiativă de a strânge 10.000 lei, sumă care va ajuta mai multi copii defavorizaţi din România. Vreau să mă alătur şi eu iniţiativei povestindu-vă vouă, cititorilor, despre cauză şi cerându-vă ajutorul.

Eu am contribuit deja cu o donaţie şi v-aş fi foarte recunoscător dacă aţi face-o şi voi. Orice suma e binevenită şi va merge către fundaţia PACT, care va împărţi suma către 3 proiecte din Călăraşi, Iaşi şi Brăila. Puteţi citi mai mult despre această iniţiativă pe blogul lui Cristi.

Contul de donatii este RO12BPOS70606197144RON10, deschis la Bancpost SA – Sucursala Universitate (Fundatia PACT). Puteţi dona folosind şi cardul (în lei, dolari sau euro) accesând următorul link; nu uitaţi să specificaţi când faceţi transferul sau plata online “Proiect 10.000“ la detalii de plată, respectiv lângă nume.

Haideţi să facem o bucurie unor copii defavorizaţi de sărbători. Din tot bugetul de cadouri, cred că putem să punem deoparte o părticică şi pentru ei. Faceţi, vă rog, proiectul cunoscut şi prietenilor voştri de pe reţetele sociale folosind butoanele de jos pentru a da share articolului. Strângerea de fonduri durează până pe 15 decembrie şi sper să contez pe voi! :)

Oct 31, 2013
Bogdan

Trufe raw cu mango și cocos

Motivul pentru care nu mai vedeți postări așa de des e pentru că am ajuns la un fel de saturație. Nu mai dau peste reţete care să mă inspire aşa că mă mulţumesc la cină cu o salată sau o nişte carne la grătar cu legume. Dar mai sunt momente când dau peste combinaţii de arome intrigante pe care nu pot să nu le încerc. Iar cu postarea asta şi cu sosirea iminentă a iernii, vă promit că voi reveni pe blog cu postări mai frecvente.

După o pseudo-vacanță la București în care am combinat lucratul cu mâncatul și niște treburi la dentist, s-a activat ceva motoraș în mine care digeră totul mai repede. Altfel nu pot să-mi explic de ce îmi vine să mănânc mai tot timpul câte ceva. În București eram scuzat de la îngrijorat despre grăsimi, zaharuri și calorii pentru că ori descoperam un loc nou, ori era o ocazie mai mult sau mai puțin specială. Dar înapoi în Holandia, unde sala e la 5 minute de casă, mi-e cam jenă să-mi fac poftele cu nerușinare. Așa că am ajuns la un compromis care pare să meargă. Eu mănânc în timpul săptămânii corect (puțini carbohidrați, zero zahăr și multă proteină) iar în weekend am ocazia să mai calc strâmb. Ba cu o bucată de ciocolată, ba cu nişte aripioare cu cartofi şi mujdei, ba cu o pizza.

Iar trufele de mai jos sunt un compromis între un regim curat și sănătos și desertul acela cremos și decadent care-mi apare prin feed când mai citesc vreun blog și mă cheamă să-l reproduc. Spre deosebire de trufele raw cu curmale, astea au o bază de caju și sunt îndulcite doar ușor cu puțin sirop de arțar și dulceața naturală a mangoului confiat. Textura e ceva ce nu credeam că am să întâlnesc într-un desert raw – sunt pufoase, aerate și seamănă cu un blat de chec aromat. Și aromele se simt din plin și se combină perfect – coaja de lime răcoritoare cu vanilie aromată și cocos parfumat. Necesită puțină planificare în avans dar rezultatul merită pe deplin. Le poți face oricând, nu doar când ai un mango proaspăt la îndemână și rezistă bine la frigider și peste o săptămână.

trufe raw cu mango

Vezi reţeta sau articolul »

Sep 30, 2013
Bogdan

Salad wraps cu vită, ghimbir și chili

În primele zile de iarnă pe meleaguri olandeze am vrut să fac niște eu niște boeuf bourguignon cu carne de vită cumpărată de la măcelar. S-au ivit niște musafiri și a trebuit să mărim numărul de porții, adăugând niște carne cumpărată de la supermarket. Iar cu ocazia asta am observat o diferență surprinzătoare între cele două tipuri de carne de vită. Nu știu să vă explic de ce, dar carnea de la măcelar era de culoarea roșu-închis și puteai vedea fibrele iar cea de la magazin are o culoare rozaliu-mată, putând cu greu să distingi fibrele. După experiența asta, plus alte câteva ce implicau un piept de pui dubios de apos și o carne tocată de vită foarte grasă, am renunțat să mai iau carne din supermarket. Ori o iau de la magazine de specialitate ori o cumpăr bio și mă mulțumesc cu o porție mai mică, dar mai gustoasă. Less is more, right?

Rețeta de mai sus nu-i una proprie, ci e împrumutată de la maestrul Ramsay. Mă uitam la unul dintre serialele lui și, dintre toate rețetele de acolo, mi-a atras atenția asta. Are niște ingrediente pe care nu eu nu le folosesc de obicei în bucătărie, dar mi-a făcut așa poftă încât n-am putut să nu o încerc. Partea cea mai bună e că orice carne tocată ați avea la îndemână (grasă, bio, din magazin sau tocată acasă), îi veți scurge grăsimea și veți rămâne doar cu carnea crocantă aromată și ușor picantă. Am sărit peste vinegreta pe care o prepară el (parea puţin redundantă), dar aveţi link în reţetă dacă vreţi să o încercaţi. Am redus şi cantitatea de ardei iute, că voiam să-mi mai simt limba după masă şi am ajuns la ce vedeţi mai jos.

Rețetă salad wraps cu vită, ghimbir și chili

salad wraps cu vita

Vezi reţeta sau articolul »

Sep 5, 2013
Bogdan

Note din Haga, ep. 6 – Filet Americain

Dacă o să prindeţi vreodată un prânz în Olanda într-o zi a săptămânii, o să vedeţi grupuri de olandeză care se adună pe lângă mici locaţii unde fac sandvişuri la comandă. Cozile sunt de obicei până afară şi toată lumea stă aşteaptă calm să-şi ia o ciflă albă, pufoasă cu o felie de caşcaval, unt şi nişte legume. O mică abatere de la sandvişul clasic care se mănâncă de obicei aici de către olandezii mai în vârstă – două felii de pâine cu una de caşcaval la mijloc alături de un pahar de lapte bătut. La început, n-am putut să înţeleg prânzul ăsta minimal, mai ales când mă gândeam că aşa ceva se mănâncă de obicei pe şantier că nu ai unde să-ţi încălzeşti o mâncare caldă sau tacâmuri cu care să mănânci o supă. Apoi mi-a explicat fostul şef, care parcă bătea apropo, că se mănâncă sanvişuri la prânz să nu fie obosiţi după masă şi, deci, mai productivi.

Nu ştiu cât de multă energie îţi dă o bucată de pâine albă în comparaţie cu o salată aşa că we agreed to disagree. Până reuşesc să înţeleg mai exact fenomenul, vreau să vă povestesc de una dintre cele mai ciudate produse pe care am avut norocul să-l descopăr în magazinele olandeze. Nu e turnul decorativ cu cutii de supă instant sau laptele combinat cu suc de mere, ci o pastă de o culoare portocaliu-roşiatică radioactivă ce se numeşte filet americain. Numele nu are de-a face cu nimic din America şi nimic cu sensul cuvântului filet/filet. Ce vedeţi în imagine e carne de vidă crudă ce se macină până pierde orice textură şi devine o pastă, apoi e amestecată cu tot felul de ingrediente.

filet americain

Ingrediente care sunt în număr destul de mare, de la carnea de vită (care nu ştii din ce parte a animalului provine) până la lapte pudră (melkpoeder) şi suc de mere (appelsap). Pasta asta se pune de obicei pe pâine, alături de unt şi eventual câteva felii de roşii şi se mănâncă la prânz. Unele locuri nu o ţin la frigider când faci sandvişuri la foc continuu, aşa că imaginaţi-vă ce se poate întâmpla. Cât despre gust, nu pot să vi-l descriu că n-am îndrăznit să mă ating de aşa ceva. Dar dacă o să aveţi curiozitatea, aveţi grijă să luaţi măcar unul bio care stă într-un frigider.

ingrediente

Până apuc să vă povestesc puţin despre Scandinavia şi să vă scriu o nouă reţetă, vă doresc un început frumos de toamnă!

Aug 13, 2013
Bogdan

Chec lipicios cu curmale şi ciocolată

Vara nu e sezonul cel mai bun pentru un blog culinar. Cum supele se mănâncă mai mult iarna, strugurii toamna, aşa şi postările aşteaptă să se coacă undeva în lista de drafturi. Iar timpul dedicat în mod tradiţional gătitului, făcutului de poze şi scrisului de reţete se duce în alte proiecte personale. Ba o fugă până acasă, ba levenit la plajă în rarele ocazii când e soare. Şi printre proiectele personale, am perseverat în a merge la sală.

Merg mai bine de câţiva ani, dar în ultimul timp m-am cam delăsat. Renunţasem la a mai alerga pe bandă acum câteva luni pentru că deja mergeam pe bicicleta zilnic vreo 30 minute şi tindeam să-mi scurtez exerciţiile din plictiseală. Aşa reveneam la obiceiurile din liceu când preferam să fiu scutit de la sport decât să mă transpir prin sălile de sport. Dar după ce am avut o febră musculară la spate ce a durat câteva zile de la contorsionat la yoga, am început să alerg din nou. Am făcut-o cu un 8 km/h, aproape constant, timp de aproximativ 20 minute, tare mirat că am putut îndura atât din prima.

Aşa că după acele minute alergat şi încă o oră de yoga pentru avansaţi, m-am simţit ca un milion de dolari. Ca şi cum am anulat efectul a 8 ore de stat la birou sau al ciocolatei mâncate la orele târzii ale nopţii. Şi un sentiment de euforie, de pace interioară cum credeam că numai o vacanţă îţi poate oferi. E un reminder pentru cât de important e sportul într-o viaţă echilibrată, alături de mâncatul sănătos pe care încerc să-l promovez de căţiva ani. Sper să fie şi o încurajare pentru voi să mergeţi la sală mai regulat sau în parc pentru 20-30 minute de alergat.

Ca să revenim la ale noastre, reţeta de azi s-a nimerit alături de o postare despre mersul la sală deşi nu se prea potrivesc. Checul nu-i chiar o bombă calorică dar merge perfect la micul dejun pentru vor fi arse caloriile de-a lungul zilei. E pufos, lipicios, parfumat şi ciocolătos. E ca budinca lipicoasă englezească, dar într-o formă mai uşor de transportat şi mai uşor de făcut.

Reţetă chec de curmale şi ciocolată

chec cu curmale

Vezi reţeta sau articolul »

Jul 25, 2013
Bogdan

Îngheţată cu caise coapte, amaretto şi biscuiţi şi cum folosim guma de xanthan

De fiecare dată când vine vorba de deserturi, provocarea în cazul reţetelor mele e să le adaptez ca să fie cât mai sănătoase. Şi asta înseamnă mai puţine grăsimi, mai puţin zahăr şi o cantitate cât mai mică de carbohidraţi din aceia dăunatori de culoare albă. La îngheţată, problema e puţin diferită. O îngheţată tipică se face deseori cu gălbenuşuri iar pentru a preveni cristalele de gheaţă se adaugă alcool sau grăsimi. Şi oricât de delicioasă ar fi în felul ăsta, celelalte arome din compoziţie sunt acaparate de grăsimea din smântână sau de dulceaţa zahărului.

Zilele trecute, în timp ce comandam nişte condimente precum vanilie şi păstăi de tonka, am dat şi peste un prăfuleţ numit gumă de xanthan. Mi se părea cunoscut din lista de ingrediente ale unor sosuri sau creme, dar avea un nume dubios aşa că am încercat să-l evit. Se pare, însă, că guma de xanthan nu e chiar atât de artificială precum suna. Praful rezultă din fermentarea zaharozei, fructozei şi a lactozei cu ajutorul unei bacterii. Şi este ce marile companii folosesc pentru a îngroşa sosurile, cremele, vinegretele sau îngheţatele.

Guma de xanthan ajută la îngroşarea unei compoziţii reci, deci fără a o încălzi precum facem cu amidonul. Se foloseşte o cantitate foarte mică pentru 1 litru de lichid si se încorporează folosind un blender sau robot de bucătărie. Pe lângă asta, previne formarea cristalelor mari de gheaţă, dă o textură asemănătoare smântânei şi e folosit şi în pâinea fără gluten. E perfect pentru veganii care vor o îngheţată cremoasă fără ouă sau lactate. Pentru compoziţii, se foloseşte aproximativ 1/4 linguriţă la 1 litru. Dacă dozaţi prea mult, vă va ieşi o textură cauciucoasă în loc de una catifelată.

Şi cum aveam nişte caise tare arătoase dar cam fără gust, m-am decis să inaugurez noul ingredient într-o îngheţată pe bază de cocos, cu caisele cu o aromă intensificată prin coacere şi nişte accente delicate de Amaretto. Biscuiţii au contribuit la un desert puţin mai consistent, după o idee inspirată de îngheţata celor de la Ben & Jerry, Strawberry Cheesecake. Combinaţia o puteţi face cu ce fructe sunt în sezon, numai aveţi grijă să nu fie prea apoase, că altfel se vor forma prea multe cristale de gheaţă.

Reţetă îngheţată cu caise coapte, amaretto şi biscuiţi. 

inghetata de caise si amaretto

Vezi reţeta sau articolul »

Jul 14, 2013
Bogdan

Jurnal de Barcelona – La dulce vida

Deşi au trecut mai bine de 2 săptămâni de când m-am întors, încă stau cu gândul la probabil cel mai frumos oraş pe care am avut norocul să-l vizitez. Şi acum mă gândesc la sentimentul acela de vacanţă pe care-l simţi în jurul tău chiar dacă lumea lucrează şi nu e încă weekend. Mi-e dor de mirosul de fructe de mare, de pescăruşii cu sunetul cărora te trezeai şi de barurile veşnic pline cu oameni fără griji. Despre experienţa mea în Barcelona de acum câteva săptămâni, restaurante delicioase şi noi descoperiri, vă invit să citiţi în cele ce urmează despre bijuteria lui Gaudi.

Barcelona

Vezi reţeta sau articolul »

Pages:«1234567...48»