Năut copt cu paprika şi usturoi & chipsuri la cuptor

Apr 20, 2012
Bogdan

Scurta vacanţă de Paşte s-a terminat şi a fost înlocuită de o uşoară astenie care mă ţine departe de bucătărie. Nu mi-o luaţi în nume de rău, insă mai durează până îmi regăsesc inspiraţia. Aşa că până atunci repet din reţetele mai vechi sau gătesc lucruri simple. Cum sunt şi gustările următoare, perfect însoţitor pentru un film acasă. Sunt înlocuitoare perfecte pentru junk food, ceva care să nu-ţi ia energia după ce l-ai mâncat. Aşa că, înarmaţi-vă cu o mandolină, năutul, cartofii şi nişte condimente apoi purceedeţi la treabă. Prepararea în sine durează câteva minute, restul muncii o face cuptorul. Rezultatul – boabe de năut şi chips-uri crocante şi aromate din care poţi mânca fără a te gândi la E-uri, potenţiatori de aromă sau prea multe calorii.

Rețetă năut copt cu paprika şi usturoi & chipsuri la cuptor


Năut copt cu paprika şi usturoi & chipsuri la cuptor

Timp de pregătire: 10 minutes

Timp de gătire: 50 minutes

Porţii: 1-2

Ingrediente:

  • 1 cutie năut
  • 2-3 cartofi
  • câteva linguri ulei de măsline
  • 2 lingurițe usturoi granulat
  • 1 linguriță paprika
  • sare, piper

Preparare:

  1. Încălzește cuptorul la 180C, treapta mică spre medie.
  2. Tapetează o tavă întinsă cu hârtie de copt și unge hartia cu puțin ulei. Eu am folosit o tavă mare pentru chips-uri și una mică pentru năut.
  3. Înlătură sucul din conservă, amestecă năutul cu ulei de măsline și cu condimentele din dotare până când e acoperit uniform. Întinde năutul condimentat pe tavă.
  4. Taie cartofii felii subțiri sau, pentru rezultate optime, folosește o mandolină. Întinde feliile de cartofi în tavă și presară generos sare, piper, paprika și ulei de măsline.
  5. Pune tăvile în cuptorul preîncălzit pentru 40-50 de minute în total. Chips-urile vor fi gata mai devreme, pe când năutul va trebui amestecat puțin după 20 de minute și lăsat încă 20.




Comentarii la acest articol

  • arata foarte bine!

  • Naut la cuptor fac si eu destul de des. Eu folosesc naut la punga pe care il las in apa 1 seara sa isi dubleze volumul.

    • Asta planuiesc si eu sa fac cand o sa gasesc naut uscat la magazinul de la colt. Pana atunci ma multumesc si cu cel la cutie :)

  • Zilele astea am dat peste naut la conserva. Si ma gandeam ca trebuie sa caut niste retete. Iata una dintre ele.

  • Cine poate sa arete !

  • Astea trecute la favorite;rontaielile sunt pt. mine !:)

Comentează si tu

Read more:
Porc la grătar cu sos chutney de piersici

Combinația asta interesantă am surprins-o în serialul Top Chef, sezonul 5 și am păstrat-o în caieţel o lună până au...

Close