Kheer de orez

Nov 1, 2012
Bogdan

Am ajuns la sfârşitul săptămânii asiatice în care am recuperat toate zilele tăcute de lunile trecute când eram ocupat cu mutarea, acomodarea şi explorarea împrejurimilor. Iar seria de preparate asiatice se încheie cum probabil vă aşteptaţi – un desert indian fin condimentat aka kheer. Şofranul în deserturi o combinaţie pe care voiam de mult să o încerc – nu eram chiar sigur de rezultat şi nici acum nu sunt 100% convins fiindcă e posibil să fi scăpat mai multe firişoare decât trebuia şi mirosul a fost un pic prea pregnant. Oricum, varianta asta mai exotică de orez cu lapte e o combinaţie ce trebuie încercată măcar o dată, în special atunci când ai ceva orez rămas şi nu ai ce face cu el.

Reţetă kheer de orez (budincă indiană de orez)


Kheer de orez

Timp de pregătire: 5 minutes

Timp de gătire: 15 minutes

Porţii: 2

Ingrediente:

  • 500ml lapte
  • 50g orez
  • 1 lingura stafide
  • 1 lingura fistic
  • 1 lingura migdale
  • 3 linguri zahăr
  • 3 pastai cardamom
  • 3-4 firişoare sofran

Preparare:

  1. Fierbe orezul cu o cană de apă într-o oală acoperită până absoarbe toată apa.
  2. Pisează într-un mojar seminţele de cardamom scoase din păstăi cu şofranul şi zahărul.
  3. Când orezul a absorbit apa, adaugă laptele şi amestecă până se îngroaşă totul.
  4. Adaugă zahărul aromat şi stafidele şi serveşte cu fistic şi migdale tocate pe deasupra. Enjoy!

Foto de Andrei Chiş



Comentarii la acest articol

  • Am citit intr-o revista pentru femei un interviu cu un domn care inventase cica un spray alimentar cu sofran, adica numai sofran in apa, cum ar veni. Si cand a fost intrebat cum de
    i-a venit ideea, zicea ca, emigrand din Iran, daca mai tin bine minte, a fost surprins sa descopere ca in Europa lumea nu stie nici macar ca sofranul trebuie infuzat timp de 15 minute inainte de a-l folosi si ca de cele mai multe ori sofranul e prost dozat. Cica aroma de sofran ar trebui sa fie doar ceva extrem de subtil, nicidecum amarui. Si de aceea ar fi inventat sprayul asta, care cica ar ajuta la dozarea mai precisa a cantitatii de sofran.
    E adevarat ca si eu l-am folosit de foarte putine ori, neplacandu-mi aroma. Acum ma gandesc ca l-oi fi dozat prost si nici n-am stiut ca trebuie infuzat inainte (in apa calda, rece, nu stiu, domnul nu dadea detalii).

    • Infuzat zici. Acum stiu cum sa-l folosesc pe viitor, multam e pont. E secret bine pastrat pentru ca eu nu-mi amintesc sa fi vazut o reteta care zicea de infuzat.

  • Nu ma dau eu in vant dupa budinca clasica de orez, dar cred ca nu as ezita nici un minut sa incerc o varianta noua cu arome inedite.

    • Daca-ti plac condimentele, iti va placea si budinca. Numai sa ai grija cu dozatul sofranului, poate sa-l inmoi putin, cum zicea Ana :)

  • Cateva firisoare de sofran se macina bine cu o jumate lingurita cu zahar si apoi se pune apa fierbinte . folosit asa niciodata nu va fi amar si aroma e super…si culoarea

    • Bine de stiu, multam! :)

Comentează si tu

Read more:
Somon marinat în miere şi mustar, la cuptor

Nu-i bine să mergi la cumpărături imediat după ce ai luat salariul. La fel de adevărat e că nu ar...

Close