Galatopita (budincă de griş)
Grişul cu lapte e unul dintre deserturile mele preferate din copilărie. În fiecare zi de weekend când era mama liberă ne făcea un desert într-un tuci ponosit iar eu cu sora mea ne certam pe cine să mănânce grişul caramelizat de pe fundul tuciului. Atunci când mi-e dor de casă şi un telefon nu e de ajuns, reproduc una dintre reţetele mamei numai că de data asta a trebuit să-i dau o notă grecească pentru săptămâna cu acelaşi specific. La grişul cu lapte pe care-l ştim cu toţii am adăugat nişte unt, scorţişoară şi un sirop dulceag pentru un plus de aromă.  Când aveţi chef de un desert bun sau un mic-dejun hrănitor, budinca de griş de mai jos e delicioasă şi se păstrează bine pentru mai multe zile in frigider.
Reţetă galatopita (budincă de griş însiropată)
Ingrediente:
- 800ml lapte (4 căni)
- 50g unt
- 100g griş (1/2 căni)
- 1/2 cană zahăr
- 3 ouă
- 1 lg. extract de vanilie
- 1 cană apă
- 1/2 cană zahăr
Preparare:
- Porneşte cuptorul şi lasă-l să se încălzească la 200C. Unge o tavă (aprox. 25cm diametru) cu puţin unt şi pune-o deoparte.
- Într-o crăticioară, încălzeşte laptele cu untul, vanilia şi zahărul până se apropie de fierbere. Adaugă grişul şi amestecă până compoziţia se îngroaşă, cam 10 minute.
- Lasă amestecul să se răcească, apoi adaugă ouăle în compoziţie cu un tel, unul câte unul.
- Toarnă compoziţia în vasul uns şi pune-o la cuptor pentru 30 minute.
- Pentru sirop, fierbe apa şi când dă în clocot adaugă zahărul, apoi mai fierbe încă 10 minute.
- Adaugă siropul peste budincă după 30 minute şi mai las-o 10 minute în cuptor. Dacă faci budinca fără sirop, las-o aprox. 40 minute sau până se rumeneşte.
- Serveşte budinca cu scorţişoară deasupra şi fructe proaspete. Enjoy!
Note/observaţii:
Dacă vrei ceva mai uşor, renunţă la siropul de zahăr.
Foto de Andrei ChiÅŸ
Vezi alte reţete :
Comentarii la acest articol
Comentează si tu
Despre mine & Blog Culinar
I like you on Facebook
Retete in Inbox
Postari recente
- 10 Ustensile de Bucătărie Perfecte pentru Cadouri
- Cereale cu scorțișoară și cocos (fără gluten & zahăr)
- Tartă cu prune și fructe uscate, fără zahăr
- Jurnal culinar de bord (pt. 3) – NOPI, Londra
- Jurnal culinar de bord (pt. 2) – De prin BucureÈ™ti
- Apă aromată și fructată
- HanTing Cuisine – Cină de 1 stea Michelin
- Mămăliguță cu sos afumat de roșii și creveți
- Jurnal culinar de bord (pt. 1)
- Sunday breakfast: smoothie cu lucuma, cacao și cânepă & tartine cu somon
Cele mai populare
- Muschiuleţ de porc cu sos de smochine
- Frişcă din smântână
- Fast-food sănătos – Crispy strips ca la KFC (fără ulei ÅŸi prăjeli)
- Index retete
- Cele mai bune brownies
- Ce robot de bucătărie să cumpăr?
- Quiche cu bacon, ciuperci si branza
- 3 aluaturi de tartă franţuzeşti
- New York Cheesecake
- Dulciuri din Austria – Kaiserschmarrn (clătite pufoase cu sos de mere)
E grozava!!
Este un desert grecesc, pe care il pregatesc si eu. Simplu, delicios si atat de usor de preparat!