Ficăţei în sos cremos de ciuperci

Jun 9, 2011
Bogdan

Astăzi m-am întors dintr-o scurtă vacanţă în Cluj-Napoca despre care nu aş fi vrut să se termine. Am fost a doua oară la TIFF, am avut norocul să dau numai peste mâncare bună şi persoane faine. Acesta ar fi şi motivul pentru care a mai scăzut puţin activitatea pe blog. Revenind la reţetă, ficăţeii de pui sunt printre lucrurile mele preferate, când sunt făcuţi cum trebuie. Şi de data asta, au ieşit exact cum îmi plac mie – fragezi, deloc uscaţi şi scăldaţi într-un sos cremos de ciuperci. Reţeta trebuie neapărat încercată, la fel şi cea de ficăţei la cuptor. Poveștea e simplă și rezultatul e garantat.

Reţetă ficăţei în sos de ciuperci

Ingrediente:
– 750g-1kg ficăţei de pui curăţaţi şi spălaţi
– 1 ceapă mare
– 4 căţei usturoi
– 250 grame ciuperci
– 200 ml smântână lichidă
– 500 ml lapte
– 1 lingură amidon
– 2 linguriţe bază de legume (eu am folosit Fuchs)
– 1/2 cană vin alb
– 2 frunze dafin
– 1 lingură cimbru
– ulei de măsline, sare, piper
– penne (opţional, ca garnitură)

Preparare:
Toacă ceapa şi usturoiul mărunt. Spală ciupercile şi taie-le felii.

Într-o tigaie, prăjeşte ficăţeii până se rumenesc uşor. Pune ficăţeii deoparte. Eu am folosit o tigaie antiaderentă, nefiind nevoie de ulei pentru prăjit.

Şterge tigaia, încălzeşte o lingură de ulei de măsline şi adaugă ceapa şi usturoiul. După 2 minute, adaugă ciupercile iar când zeama lasată s-a redus, adaugă vinul.

Când sosul rezultat a mai scăzut, adaugă smântâna lichidă, ficăţeii, sare, piper şi cimbru. Lasă sosul la foc mic, timp de 10 minute să pătrundă ficăţeii.

În paralel, amestecă laptele cu amidonul şi cu baza pentru mâncăruri. Adaugă-l peste ficăţei, măreşte focul şi mai lasă totul 5-10 minute. Sosul ar trebui să se îngroaşe şi să devină cremos, perfect pentru a acoperi nişte penne al dente.

Serveşte sosul cu paste sau cu orez. Ies cam 4 porţii aşa că vei avea destul şi pentru a doua zi. Enjoy!




Comentarii la acest articol

  • Si mie imi plac foarte tare ficateii si mai ales pateul de ficat facut in casa. Sigur incerc reteta asta curand.

    • Trebuie sa fac si eu pateu zilele astea, poftesc de prea mult timp la el si nu m-am indurat sa cumpar la cutie

  • Buni rau !! si subscriu la ce a zis Lavinia!

  • Si eu i-am incercat si sunt interesanti iar daca ar fi sa repet reteta as pune maxim 500g ficatei si 1 kg ciuperci. :) Cat despre garnitura noi i-am mancat cu mamaliga nu am avut curaj sa-i combin cu paste :D
    Oricum felicitari!

    • Ah, mamaliga cu ficatei si ciuperci e o combinatie perfecta. Iti folosesc si eu ideea cat de curand :)

Comentează si tu

Read more:
Friptură de porc cu mere sotate şi salvie

Probabil aş fi refuzat acest fel de mâncare, dacă mi l-ai fi oferit acum un an. Acum s-a mai schimbat...

Close