Dulciuri din SUA – Key lime pie (tartă cu lime)

Lămâia verde este fără îndoială una dintre citricele mele preferate. Au un parfum atât de plăcut încât vine să îmi miros mâinile după ce am stors câteva. Key limes din titlul desertului de astăzi sunt un soi de lime mai acru, mai mic şi cu o coajă mai subţire decât fratele mai cunoscut, lime-ul persan. Creşte pe coasta Floridei, iar cum la noi nu se găseşte, am folosit ce-am avut în stoc. Reţeta originală e mai veche de 100 ani şi foloseşte lapte condensat, pentru că în acele vremuri nu se putea transporta lapte proaspăt. Tarta ce-a ieşit a fost una răcoroasă, perfectă pentru o zi însorită. Iar pentru o tentă exotică şi un gust şi mai bun, am folosit biscuiţi cu ghimbir.

Reţetă key lime pie (tartă cu lime)


Ingrediente:
- 250-300 grame biscuiţi digestivi sau cu ghimbir (in funcţie de cât de mare e tava)
- 100-125 grame unt
- 1 cutie (400ml) lapte condensat (se găseşte la Carrefour) sau făcut în casă (reţeta mai jos)
- 5-6 lime-uri
- 2 gălbenuşuri
- frişcă (sau normală) făcută după reţeta de aici

Preparare:
Sfârâmi biscuiţii într-o pungă sigilată, cu un ciocan de sniţele. Încălzeşti untul la foc mic până se topeşte şi-l amesteci cu o furculiţă cu biscuiţii sfărâmaţi. Întinzi compoziţia pe fundul unei tăvi si o presezi cu degetele să se întindă uniform. Dacă îţi mai rămâne, poţi pune compoziţie şi pe pereţii tăvii, dar nu-i musai.

Razi coaja de la lime apoi storci lămâile golaşe. Amesteci bine zeama de la lime cu gălbenuşurile şi o lingură de coajă de lime şi adaugi laptele condensat. Amesteci cu un tel sau cu un mixer toată compoziţia.

Torni totul peste stratul de biscuiţi şi pui tava în cuptorul preîncălzit, la foc mediu. Scoţi tarta când compoziţia s-a închegat şi nu mai tremură. În cazul meu, încă mai tremura puţin dar am lăsat-o la frigider peste noapte. Ideal, tarta ar trebui să stea la frigider 1-2 ore sau peste noapte.

reteta tarta lime

Restul de coajă rasă o pui în peste friscă, înainte de servire.

Reţetă lapte condensat
Ingrediente:
- 50 grame unt
- 200 grame lapte praf
- 220 grame zahăr
- 1 cană apă

Preparare:
Combină apa, zahărul şi untul într-o oală şi pune-o pe foc mic până când zahărul se dizolvă. Adaugă laptele praf, câte 2-3 linguri deodată şi amestecă bine. Lasă laptele condensat astfel obţinut să se răcească şi foloseşte-l imediat fiindcă nu se păstrează prea bine. Laptele poate fi consumat cu cafea, ceai negru, pe banane sau biscuiţi. E uber delicios!

0saves
Dacă ţi-a plăcut această postare, abonează-te la postări prin RSS sau email sau dă-mi un Like pe Facebook să te asiguri că nu pierzi nici o reţetă.



Comentarii la acest articol

  • sunt vreo cativa ani buni de cand n-am mai mancat Key lime pie…o sa incerc si eu cu lime din comert. ma bucur ca ti-am descoperit siteul (am vazut linkul la Miha pe fb). O zi placuta

    • Ma bucur si eu ca l-ai descoperit :). Ai avut parte de key lime pie de la sursa?

  • Yummy….una din preferatele mele, mai ales vara :) Am incercat si eu acum cativa ani(cand nu exista lapte condensat in comert) sa fac key lime pie, dar n-a iesit deloc ca cel original :( . Am sa incerc reteta asta, dar deasupra o sa pun meringue :D

    • Am incercat si eu cu lapte condensat pt cafea acum cateva luni. A iesit ciudat :)) Merge perfect cu bezea dar sa o servesti rece dupa cateva ore pentru un gust desavarsit

      • :) Daaaa….asa am luat si eu plasa acum 5 ani cu laptele condensat, chiar eram foarte intrigata cate cutiute de lapte de cafea trebuia sa desfac pentru compozitie. Oricum n-au nicio legatura laptele codensat pentru cafea cu laptele condensat folosit pentru compozitie. Pana la urma l-am preparat in casa :D

  • Arata minunat! Am s-o incerc cu siguranta! :D

  • Recunosc ca ti-am folosit reteta ca inspiratie pt o alta :)
    Mi-ar fi placut sa o gust pe a ta si probabil ca o voi face intocmai odata…
    Intre timp ti-ai putea arunca un ochi de gourmet pe tarta mea sa-mi spui ce parere ai in calitate de “muza” :P

    • Incantat ca am fost o “muza” :)) Eu as fi facut din lamaie un curd, ca merge cel mai bine cu bezea, desi cred ca ti-a iesit buna si dupa reteta ta, asa-i?

  • Bogdan, pentru curiozitatea mea, tu ti-ai dat acordul pentru preluarea retetei: http://culinar.bzi.ro/tarta-cu-lime-foto-4378?

    • Cristina, mi-am dat acordul sa preia retetele, insa sub alti termeni. I-am contactat acum, mersi de atentionare!

  • Arata la fel de bine ca in cofetariile de aici, din USA! Mi-ai facut o pofta de numa numa! Ma duc sa imi iau una! :P

    • Reaaaally? Ce compliment :) Sa ne mai povestesti de Miami pe blog, ca de mult astept un articol despre acomodare, mancare etc.

Comentează si tu

Read more:
10.000 pentru copii

Am lăsat reţeta de săptămâna asta pentru a vă povesti despre ceva mai important. Colegii din blogosfera culinară, Cristi, Andreea...

Close