Cu sau fără sos?

Feb 15, 2012
Bogdan

Vă povestesc cu puţină întârziere de următorul eveniment, însă nu prea am reuşit să-mi fac timp să vă povestesc pe îndelete şi cum trebuie următoarele. Zilele trecute am fost invitaţi de fetele de la MakeSensePR şi de UniLever şi alţi colegi gurmanzi din blogosferă la o sesiune de gătit (bucătarii) şi degustat (noi) ale unor preparate proprii combinate cu sosurile proprii Knorr destinate bucătarilor profesionişti. Sosuri, care, după cum puteţi vedea, vin într-o mare varietate şi sunt foarte utile în bucătăria aglomerată a unui restaurant, unde deseori trebuie să sacrifici calitatea pentru timp.

Eu unul, în naivitatea mea, nu ştiam nu bănuiam până la această întâlnire că în restaurante se folosesc sosuri instant şi aveam impresia că cele din meniu sunt făcute from scratch zi de zi. Ce vedeţi pe site e doar o mică parte din sosurile pe care le-am văzut la faţa locului, ei având în ofertă de la sosuri clasice de roşii sau pentru paste carbonara la demi glace, sos spaniol sau demi-glace. Printre altele, am văzut şi fond de peşte, un concentrat de arome foarte util într-un risotto sau Bouillabaisse, care-i gata în 5 minute, şi un amestec folosit de bucătarii firmei la burgeri din carne de pui. Înţeleg nevoia folosirii acestor sosuri rapide în restaurante, însă eu unul, ca bucătar amator şi junior health freak, nu mă văd folosindu-le. Prefer mereu ingredientele proaspete şi lipsa aditivilor în tot ceea ce mănânc.

O mare parte din aceste sosuri nu sunt disponibile pentru piaţa din România şi asta din cauza unui cerc vicios în care şi eu am intrat. Bucătarii nu variază prea mult sosurile pentru că nu există cerere din partea clienţilor, clienţii nu cunosc prea mult despre sosuri şi nici nu sunt obişnuiţi cu lucrurile noi, comandând de obicei preparate clasice din meniu (paste, pizza, grătar). Aş tinde să cred că e vorba şi de o piedică psihologică, clientul necomandând un sos când vede că nu este inclus în preparat.

Din punctul meu de vedere, eu evit sosurile din mai multe motive:

    1. Nu sunt listate ingredientele iar mie îmi place să stiu ce mănânc nu să descopăr mai târziu că stomacului meu nu i-a convenit un anumit ingredient.
    2. Sunt încărcate de grăsimi şi sare, fiindcă e cea mai uşoară modalitate să ascunzi ingredientele de proastă calitate.  Şi aici mă refer la sosuri făcute cu făină şi ulei, cu mix-uri de legume la pungă sau cu mult unt.
    3. Sunt lipsite de creativitate şi aici mă refer la clasica maioneză cu usturoi, iaurt cu ierburi sau sos de roşii. Sunt sute de alte sosuri pe care mi-ar plăcea să le găsesc în restaurante.
    4. Nu ştiu proporţia carne/sos iar prin unele restaurante am văzut că se pune mai mult sos pentru a suplini lipsa cărnii sau a legumelor.

De asta, într-un restaurant nou despre care n-am auzit prea multe, prefer să merg la sigur cu nişte carne la grătar sau o porţie de paste. Însă nu refuz sosurile la un restaurant bun, unde ştiu că voi avea parte de unul ca la carte. Aşa am descoperit multe sosuri interesante pe care le-am repetat şi eu acasî.

În bucătăria proprie, sosul înseamnă încă un component la preparat care de obicei îţi consumă din timpul oricum limitat pe care-l petrec în bucătărie. Fac un sos când preparatul e prea uscat şi are nevoie de ceva care să-l lege de garnitură, dar mai ales când am timp şi inspiraţie. Masa de mai jos a fost pregătită de bucătarii Unilever şi a fost gata în mai puţin de o oră, graţie sosurilor de care v-am vorbit:

Voi in ce relaţie sunteţi cu sosurile? Le includeţi în mesele zilnice?




Comentarii la acest articol

  • cu sos, doar daca e lejer si proaspat facut!!

  • in afara de sosurile pt. paste, pe care le fac pe loc, nu prea fac sosuri, nu simt nevoia (poate doar ceva gen tzatziki pt. cartofi copti sau friptura)

  • Cu mult sos !

  • Putin sos, asa de gust :)

Comentează si tu

Read more:
Vinegreta cea de toate zilele

Uleiul şi oţetul - această combinaţie esenţiala pentru o salată, deseori însoţită de alte ingrediente, se numeşte vinegretă şi este...

Close