Crumble cu rubarbă, mere şi muesli

Jun 21, 2012
Bogdan

Am tot văzut zilele astea postări de la colegii într-ale blogging-ului şi mi-am adus aminte că e sezonul rubarbei. Anul trecut am reuşit să fac rost de nişte bucăţi de la o colegă din Braşov (cu care am făcut gem de rubarbă şi căpşuni), promiţându-mi anul viitor să le folosesc mai des. Anul ăsta le-am tot văzut prin supermarket şi când într-un final m-am hotărât să le iau, nu mai erau. Am căutat următoarele zile fără succes şi până la urma am găsit nişte tije rozalii şi lunguieţe în piaţa din Haga (una imensă, despre care o să vă povestesc mai multe zilele viitoare). Voiam să le folosesc într-o reţetă mai simplă pentru că ultimele două deserturi încercate n-au ieşit tocmai cum plănuiam: un blat necopt în mijloc şi un pate brisee puţin crud.

Aşa că cea mai simplă reţetă care mi-a venit în minte a fost un crumble, un desert inventat de britanici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când untul şi făina erau raţionate. Crumble-ul e un înlocuitor perfect pentru aluatul cu mult unt de la o plăcintă sau tartă şi e soluţia perfectă pentru a folosi fructele de sezon din perioada asta: piersici, fructe de pădure, cireşe, vişine, caise sau căpşuni. Eu am adăugat măr pe lângă rubarbă ca îndulcitor natural iar în loc de făină nişte muesli şi biscuiţi digestivi pentru o crustă aromată, crocantă şi un pic mai sănătoasă. Aşa că dacă vreţi să gătiţi ceva rapid zilele astea, fără să trudiţi prea mult în bucătărie, un crumble e soluţia perfectă. Servit cu puţină îngheţată deasupra, crumble-ul ăsta e un desert de vară, fără prea multe grăsimi, ouă sau lactate. Deci musai să-i faceţi o probă!

Reţetă crumble cu rubarbă, mere şi muesli

Crumble cu rubarbă, mere şi muesli

Timp de pregătire: 15 minutes

Timp de gătire: 30 minutes

Porţii: 4

Ingrediente:

  • 5-6 tije de rubarbă (sau dublu, dacă nu foloseşti mere)
  • 2 mere
  • 1 lingură de amidon (opţional, dacă vrei ceva mai legată compoziţia)
  • 1 lingură sirop de arţar, agave sau zahăr brun
  • 1/2 linguriţă scorţişoară
  • 1/3 cană apă
  • 50g unt
  • 50g biscuiţi digestivi
  • 50g muesli
  • îngheţată de vanilie (opţional, pentru servit)

Preparare:

  1. Porneşte cuptorul la 200C/treapta medie spre mare şi lasă-l să se încălzească.
  2. Spală tijele de rubarbă, taie-le extremităţile apoi scapă de învelişul aţos, dacă au. Curăţă merele de coajă, apoi taie-le împreună cu rubarba cubuleţe.
  3. Pune fructele într-o tavă sau un vas de ceramică (aprox. 20x20 cm), presară amidon, dacă foloseşti şi amestecă-le puţin pentru a le acoperi uniform.
  4. Toarnă siropul de arţar, presară scorţişoară şi adaugă apa.
  5. Pune tava în cuptor pentru 20 minute.
  6. Amestecă într-un blender biscuiţi, muesli-ul şi untul 30 secunde pe viteză mică până îngredientele obţii o textură nisipoasă, dar fără să le pulverzezi complet.
  7. Scoate tava din cuptor, presară amestecul pentru crustă şi mai pune-o în cuptor pentru 10 minute, până se rumeneşte uşor amestecul de deasupra.
  8. Serveşte crumble-ul călduţ, cu puţină îngheţată de vanilie deasupra. Enjoy!




Comentarii la acest articol

  • Ce intelegi prin blender, pentru cei care nu sunt foarte versati in aparatele de bucatarie? Un mixer din cel cu picior de inox, cu care pasezi supele?

    • Eu am folosit un blender (Philips HR1377) ce are o extensie ca de robot de bucatarie care macina/paseaza diferite ingrediente.

  • Aha, deci mixer vertical intelegi tu prin blender. Eu intelegeam ceva in care faci milk-shake-uri. Oricum, am facut crumble-ul cu faina (ca nu aveam muesli/biscuiti digestivi la indemana) si mi s-a parut ca a iesit foarte-foarte acrisor, desi am adaugat 3 piersici (nu grozav de coapte, ce-i drept) si 3 linguri de zahar brun peste rubarba+ piersici. Poate siropul de agave indulceste mai tare. Dar sotului i-a placut si asa, l-a mancat aproape pe tot (mie mi se strepezeau dintii :). O fi fost rubarba mea mai acra. Data viitoare nici nu ma gandesc sa incerc fara vreo 5-6 linguri de zahar + mai multe fructe dulci, ca sa compenseze aciditatea rubarbei. Sau sa pun speculoos in loc de biscuiti digestivi.

    • Ce repede te-ai miscat :) Eu am repetat reteta in weekend, tot cu mere si rubarba si a iesit cat de acrisoara trebuia. Am avut niste mere rosii, care au mai dat si ele dulceata. Cu un scoop de inghetata deasupra, gusturile s-au completat de minune. Mai dadeau si biscuitii putina dulceata, asa ca data viitoare daca faci tot cu faina, adauga niste zahar in aluat. Spor!

Comentează si tu

Read more:
banane verzi coapte
Banane verzi crocante cu guacamole

Spre ruşinea mea, încă nu recunosc multe dintre legumele de la piaţă şi din magazine. Am văzut nişte castraveţi "flauşaţi",...

Close