Chec cu cocos şi ciocolată (vegan)
Nu ştiu cum vi se schimbă regimul în timpul toamnei, dar ştiu că eu pornesc mai des cuptorul şi vreau cât mai multă mâncare caldă. E şi mai plăcută când vii de afară plouat şi zgribulit şi vrei să te încălzeşti cu ceva mai mult decât un ceai. Asta nu e o tartă caldă sau biscuiţi cu arome de Crăciun, dar parfumează casă şi încălzeşte bucătăria. Dacă nu v-aţi plictisit de reţete sănătoase, vine încă una. De data asta, e vorba de un chec fără ouă sau unt, mai uşor şi mai sănătos decât clasicele checuri. Poate numărul mai mare de ingrediente pare intimidant, dar nu trebuie decât să le amestecaţi şi să băgaţi compoziţia la cuptor. Iese un chec moale şi aromat, perfect pentru micul dejun sau pentru deserturi, care se combină de minune cu nişte îngheţată sau fructe proaspete.
Reţetă chec cu cocos şi ciocolată
Ingrediente:
- 3 banane coapte
- 3/4 cană iaurt grecesc sau de soia
- 1/4 cană miere sau sirop de agave
- 1/2 cană sos de mere
- 1/4 cană ulei de cocos
- 1/2 linguriţă extract de vanilie (sau 1lg esenţă)
- 1 + 3/4 căni făină
- 1/4 cană cacao
- 1 linguriţă praf de copt
- 1/2 linguriţă bicarbonat de sodiu
- 1/2 linguriţă sare
- 1/3 cană cocos
- 50g ciocolată tocată grosier
Preparare:
- Porneşte cuptorul la 180C şi lasă-l să se încălzească. Unge o tavă de chec cu puţin ulei şi tapeteaz-o cu hârtie de copt.
- Pasează bananele cu o furculiţă, amestecă-le cu sosul de mere, iaurtul, mierea, uleiul şi aroma de vanilie. Adaugă făina treptat, cacaua, bicarbonatul de sodiu, praful de copt, sarea şi în final cocosul şi bucăţile de ciocolată.
- Toarnă compoziţia în formă şi pune-o la cuptor pentru 40-50 minute, până când o scobitoare introdusă în chec iese curată. Scoate checul din formă după ce s-a răcit. Enjoy!
Note/observaţii:
Pentru un chec şi mai sănătos, poţi folosi ciocolată amăruie iar jumătate din cantitatea de făină să fie integrală.
Cam aşa arată recompensa mea după sală:
Foto de Andrei Chiş
Vezi alte reţete :
Comentarii la acest articol
Comentează si tu
Despre mine & Blog Culinar
I like you on Facebook
Retete in Inbox
Postari recente
- 10 Ustensile de Bucătărie Perfecte pentru Cadouri
- Cereale cu scorțișoară și cocos (fără gluten & zahăr)
- Tartă cu prune și fructe uscate, fără zahăr
- Jurnal culinar de bord (pt. 3) – NOPI, Londra
- Jurnal culinar de bord (pt. 2) – De prin București
- Apă aromată și fructată
- HanTing Cuisine – Cină de 1 stea Michelin
- Mămăliguță cu sos afumat de roșii și creveți
- Jurnal culinar de bord (pt. 1)
- Sunday breakfast: smoothie cu lucuma, cacao și cânepă & tartine cu somon
Cele mai populare
- Muschiuleţ de porc cu sos de smochine
- Frişcă din smântână
- Fast-food sănătos – Crispy strips ca la KFC (fără ulei şi prăjeli)
- Index retete
- Cele mai bune brownies
- Ce robot de bucătărie să cumpăr?
- 3 aluaturi de tartă franţuzeşti
- New York Cheesecake
- Quiche cu bacon, ciuperci si branza
- Cum să faci macarons. Ghid complet
Suna foarte bine si chiar l-aş face. Dar daca are iaurt, nu mai e vegan
Aaaah daaaa! Merge si cu iaurt de soia