Biscotti cu ciocolată şi alune de pădure

Nu ştiu de ce nu am tot amânat să fac până acum biscotti. Văzusem diferite variaţii de biscotii şi reţeta în sine părea destul de simplă dar m-am tot luat cu diferite reţete de dulciuri. Acum a venit vremea şi biscuiţilor italieni care se fac cu puţine ingrediente şi însoţesc perfect un ceai sau o cafea. Partea bună la reţeta de mai jos e că e foarte versatilă (poţi face biscotti în zeci de combinaţii) şi e lipsită de grăsimi (spre deosebire de majoritatea biscuiţilor, aceştia nu au unt).

Reţetă biscotti cu ciocolată şi alune de pădure

Biscotti cu ciocolată şi alune de pădure

Timp de pregătire: 10 minutes

Timp de gătire: 30 minutes

Porţii: 10-12

Ingrediente:

  • 1 ou
  • 100 grame zahăr
  • 125 grame făină
  • 1/2 linguriţă praf de copt
  • 50 grame alune de pădure tăiate grosier
  • 75 grame ciocolată amăruie tăiată grosier

Preparare:

  1. Porneşte cuptorul şi lasă-l să se încălzească la 180C.
  2. Amestecă oul şi zahărul cu un mixer până obţii o spumă gălbuie, cam 3-4 minute.
  3. Încorporează făina şi praful de copt uşor cu o spatulă, apoi adaugă alunele de pădure şi ciocolata.
  4. Pe un tocător pudrat cu puţină făină, formează un "sul" din aluat, unge-l cu puţin lapte şi presară zahăr.
  5. Coace aluatul pentru 20 minute, apoi lasă-l să se răcească 5 minute.
  6. Taie aluatul cu un cuţit zimţat apoi mai coace feliile încă 5 minute pe fiecare parte.
  7. Serveşte-i calzi cu o cafea sau ceai. Enjoy!

Note/observaţii:

Biscotti se păstrează bine până la o săptămână în frigider. Poţi înlocui ciocolata şi alunele cu orice alte ingrediente, păstrând cât de cât cantităţile date.

0saves
Dacă ţi-a plăcut această postare, abonează-te la postări prin RSS sau email sau dă-mi un Like pe Facebook să te asiguri că nu pierzi nici o reţetă.



Comentarii la acest articol

  • Eu pe astia ii gaseam mereu de cumparat prin IT, tari, de sa-ti lasi dintii in ei. Ar trebui sa-i fac, sa vad cum ies facuti de mine. Ar trebui sa incerci si reteta de brutti ma buoni (urati, da’ buni), care pe mine m-a cucerit (un fel de bezea cu alune multe de padure, vanilie, migdale si orice alt fel de nuci iti mai plac tie – asta in varianta moderna).

    • Cum nu au grasime, e normal sa se usuce mai devreme sau mai tarziu. Din motivul asta, poti incerca sa faci doar vreo 10, ca in reteta, si sa-i mananci mai repede. Si chiar daca se usuca putin, poti sa ii inmoi in cafea sau ceai.

      Ma feresc de retetele pe baza de bezea, cum e si cea de brutti ma buoni, din cauza cantitatii exagerate de zahar. M-am uitat fugitiv peste una si are 2 cani de zahar in compozitie. Nu stiu cum esti tu, dar eu unul nu pot sa inghit lucrurile prea dulci.

  • Ah, dar eu reduc cantitatea de zahar cand fac orice dulce, nu imi place prea dulce…

    • Si eu dar stiu ca la bezea nu prea poti reduce zaharul ca altfel nu mai devine bezeaua crocanta :)

  • A, și pe ăștia i-am mâncat mai mult fabricați industrial. Nu e de mirare că se întăreau, la cât trebuie că stăteau pe rafturile magazinelor. I-am mâncat și la pasticceria, tot tari, dar bănuiesc că în câteva zile se întăresc…cei făcuți de casă trebuie să fie mai buni, oricum.

  • Pai brutti astia nu trebuie sa fie crocanti, din cate am inteles eu, nu e chiar o bezea clasica, trebuie sa fie moi in interior. Si bezeaua trece printr-o faza in care, dupa ce bati albusurile, o “fierbi” intr-o cratita, cu alune cu tot, tot invartind pana ce albusul se desprinde de pe peretii cratitei. Apoi portionezi cu lingura si ii pui in cuptor. Nu stiu de ce, dar ies foarte buni asa. Eu nu pun mai mult de 120-150 g zahar o data (zahar brun si, daca am, nerafinat), pun in schimb cat mai multe alune/migdale/nuci (in afara de arahide, nu le suport) si jumatate dintr-o pastaie de vanilie, iar mirosul din cuptor e innebunitor. Traditional se face doar cu alune de padure, dar eu am descoperit ca merge foarte bine si cu alte amestecuri de nuci.
    Dar ai dreptate, pe cei de la pasticceria nu puteam sa-i mananc, atat erau de dulci.

    Cel mai bun dulce pe care l-am descoperit in Italia e insa pasticciotto leccese, care se face undeva in sud, in regiunea Apulia. E vorba de un invelis de aluat sfaramicios in care se ascunde crema pasticcera, adica o crema clasica de vanilie, si care se serveste caldut. Mie mi-a placut chiar mai mult decat pasteisii aceia portughezi (crema seamana). Insa nu stiu cum se face.

Comentează si tu

Read more:
clafoutis cu ciocolată
Clafoutis cu ciocolată şi zmeură

Am citit acum ceva timp o ştire cum că în viitorul apropiat ciocolata va deveni un produs de lux pentru...

Close