Sunday breakfast: French toast cu ricotta și mere caramelizate

Deşi scriu mai rar de ceva timp, pofta mea pentru citit reţete, tips-uri şi aventuri culinare nu s-a domolit. Urmăresc peste vreo 30 de bloguri culinare în total, ale colegilor bloggeri pe care îi cunosc dar şi ale unor necunoscuţi peste care am dat pe net în perindările mele din pagină în pagină. Şi am văzut un trend ciudat – două tabere de bloggeri aparent similare dar cu nişte diferenţe majore. Tabără a bloggerilor de junk-food nu scriu despre McDonald’s sau KFC dar gătesc de parcă au ceva împotriva ficatului tău. Mâncăruri cu smântână de gătit (full fat, desigur), mult ulei şi pachete de brânză, precum şi deserturi cu pachete întregi de unt şi zahăr de-ţi face glicemia să se dubleze. Apoi tabăra bloggerilor sănătoşi care militează pentru mai puţine grăsimi şi mai puţine ingrediente procesate şi mai multe produse de sezon, carbohidraţi integrali şi deserturi mai uşoare. Iar cele două tabere au cititorii pe care îi merită – unii care nu acordă importanţă prea mare stilului lor de viaţă şi alţii care ştiu ce gust are quinoa, cu ce poţi înlocui untul în deserturi sau cum găteşti o supă fără Delikat.

De la mâncat salam cu urme de cal şi pâine turcească acum câteva decenii, am ajuns departe – mai mulţi bucătari amatori, varietate mai mare în magazine şi accesul la ingrediente din toate colţurile lumii.  Iar blogurile culinare au influenţat mult în ultimii ani acest trend. Dar parcă maturizarea lor întârzie să apară. Rareori văd reţete sănătoase pe care un copil le-ar putea mânca, mâncăruri care să nu te adoarmă după ce le-ai mâncat. Sunt prea puţini bloggeri care se gândesc la cât de nesănătoasă e făina albă, care încearcă alţi îndulcitori în afară de zahăr alb sau care încearcă să-şi facă reţetele mai hrănitoare şi nu aşa calorice. Aşa că de acum încolo, o să povestesc mai în detaliu despre ce ingrediente noi am în cămară, care sunt cele 4 tipuri de îndulcitori pe care le folosesc, nişte combinaţii noi de condimente şi legume noi cu care am început să gătesc. Până atunci, vă las cu un mic dejun lejer, o variaţie a pâinii în ou pe care eu o fac aproape în fiecare weekend.

Rețetă french toast cu ricotta și mere caramelizate

Vezi reţeta sau articolul »

Jurnal de SUA: pui de baltă, rulote cu mâncare şi Whole Foods

Deseori, motivul pentru care tac pe blog e că ori sunt în pană de inspiraţie, ori sunt departe de bucătărie şi fac lucruri mai faine decât să gătesc. Sfârşitul lunii aprilie a fost marcat, din fericire, de ultimul caz: am vizitat pentru prima dată SUA, un loc unde doream de mult timp să ajung. Călătoria a fost, desigur, presărată cu multe bunătăţi despre care o să vă povestesc pe larg în cele ce urmează. Am poposit prima dată pentru câteva zile în Austin, Texas şi apoi în New Orleans, Louisiana pentru aproape o săptămână.

Vezi reţeta sau articolul »

Tartă de ciocolată şi migdale cu sos de portocale roşii

Nu voiam să vă cresc glicemia iar cu nişte poze cu şi despre ciocolată, dar având în vedere plimbarea de zilele trecute, nu aveam cum să mă abţin. Aici s-a sărbătorit Paştele catolic weekend-ul ce tocmai a trecut iar cei mai norocoşi dintre noi au primit 2 zile de concediu. Cum oraşul e prea liniştit în zilele astea de sărbătoare, am schimbat mediul şi am trecut graniţa la vecinii belgieni. Bruxelles nu e chiar un oraş de care să te îndrăgosteşti, dar are părţile lui bune şi o afinitate mai mare pentru mâncare bună, lucru pe care îl găsesc mai rar aici. La fiecare colţ de stradă prin centru dai de o ciocolaterie iar în magazine sortimentul de beri e deseori mai mare decât cel de legume. Pe lângă asta, de fiecare dată când ieşi din gară te loveşte un miros de unt şi vanilie care se ţine după tine cam toată vizita. Aşa se face că m-am întors acasă cu aproape 1KG de ciocolată, Speculoos şi ce canelés am găsit prin magazine.

Şi cum în perioada asta, tind să văd mereu partea plină a paharului, un tren pierdut spre casă s-a transformat într-o lâncezeală la soare, în Antwerp (dacă treceţi pe acolo, să vizitaţi neapărat gara!) cu un Speculoos Late şi o carte digitală. Nu credeam că o să stau vreodată la terasă când sunt 7 grade afară, dar ajungi să te bucuri te bucuri oricând de soare dupa câteva luni înnorate.

Revenind la bunătăţile noastre, trebuie să folosesc cumva toată ciocolata din cămară ca să fac loc alteia. Aşa că de data asta am încercat o altă versiune a tartei mele preferate de ciocolată fără făină, una mai uşoară dar la fel de gustoasă. Untul a fost redus considerabil, făina a dispărut şi a fost înlocuită de puţină pudră de migdale. Nu şi-a pierdut caracterul acela de “desert păcătos” ba chiar parcă e egalat un brownie. Sosul de portocale roşii dulce acrişor parcă s-a potrivit perfect cu ciocolată, nefiind eclipsat de aroma puternică a ciocolatei. Şi dacă nu mai sunt portocale roşii pe piaţă, cele normale merg de minune.

Rețetă tartă de ciocolată cu migdale și sos de portocale roșii

Vezi reţeta sau articolul »

Nut Wellington – Ștrudel cu ciuperci și nuci

Am început articolul acesta în 3 feluri diferite până să mă răzgândesc și să ajung la forma asta. Parcă de la ultima rețeta, am cam uitat să scriu în limba maternă. De când sunt prin locurile astea ploioase, mă văd nevoit să comut des între 2 sau 3 limbi diferite ca să mă înțeleg cu oamenii din jur. Română, desigur, apoi engleză la serviciu, olandeză (că tot m-am apucat să o învăț) și puțină spaniolă, pe care apuc s-o mai practic câteodată ca să nu ruginească. Așa că dacă mai îmi scapă vreo greșeală de exprimare pe ici, pe colo, nu vă sfiiți să mă trageți de mânecă.

Revenind la oile noastre, în ultimul timp am fost dezamăgit de rețetele peste care am dat. Pozele sunt perfect realizate, cu niște culori și texturi apetisante, dar când ajung să încerci rețeta, iese o chestie tare fadă, uscată sau simplă pe care de-abia o mănânci. Se pare că în cursa lor spre poze perfecte, unii bloggeri au uitat să lucreze și la gustul rețetelor. Așa am dat peste checuri uscate, supe fade sau salate simple. Asta să-mi fie învățătură când mai ales rețete doar după cât de reușite sunt pozele. Vă scutesc de eșecurile astea și vă scriu numai despre cele mai bune preparate pe care le gust. În cazul de față, o variantă vegetariană a faimosului Beef Wellington – cu ciuperci, ceapă caramelizată și câteva tipuri diferite de nuci, toate puse laolaltă de niște ierburi parfumate. Ștrudelul e perfect ca o garnitură, dar merge perfect și ca un fel principal, însoțit de o salată și niște legume coapte sau sotate la tigaie cu niște sos de soia. Așadar, când aveți chef de ceva sățios fără să fie o halcă de carne, Nut Wellington de mai jos e perfect pentru asta.

Rețetă wellington de nuci și ciuperci

Vezi reţeta sau articolul »

Bacon vegan şi câteva vorbe despre Top Chef

De câteva zile, de când am terminat toate sezoanele din Top Chef (SUA) şi, rămânând cu un sentiment de nostalgie am zis să încerc şi varianta românească a serialului. Dacă nu ştiaţi de serial, Top Chef este o competiţie între aproximativ 20 bucătari ce trec prin diferite probe culinare să câştige un premiu în bani. Cum Top Chef-ul american e organizat într-un mod ireproşabil, mă aşteptam ca cel românesc să respecte aceleaşi standarde cu care mă obişnuise originalul. Dar emisiunea e atât de prost organizată încât trebuia să “vărs” pe blog toate frustrările create de tentativa asta de concurs culinar.

De la început, show-ul nu-ţi creează aşteptări false – începe într-o parcare şi parcă mai toată emisiunea e scrisă astfel încât să ţină un şofer de camion distrat. Juriul e la fel de mediocru şi fad precum emisiunea – un bucătar israelian care de-abia rupe 2 vorbe în română, un anume Nicolai Tand, proprietar de restaurant cu vocabularul unui şcolar de şcoală primară ce găteşte pe blogul său cele mai neinspirate chestii şi Tudor Constantinescu, inventatorul expresiv ca o cizmă al “unui concept revolutionar de cofetarie”, care concept e o cofetărie franţuzească absurd de scumpă. Probele se desfăşoară în mare parte în aer liber, unde concurenţii suferă ori din cauza lipsei ingredientelor şi a echipamentelor coresponzătoare, ori din cauza propriilor limitări. Sunt câțiva bucătari foarte creativi dar majoritatea lor parcă nu are ce să caute la emisiune. Iar ca să critice nişte preparate precum ciulama de ciuperci sau salată Caesar, juriul, așa inexpresiv cu el, preferă să dea bileţele concurenţilor sau alte metafore patetice în loc să lege câteva fraze coerente ca feedback. Mai mult, prezentatoarea cu personalitatea unui cui e atât de spirituală încât a întrebat la un moment dat un chef belgian ce făcea o demonstraţie cât costă tortul la care lucra.

Un lucru care m-a frapat a fost atitudinea bucătarilor. Mulți dintre ei păreau nesiguri pe preparate și, în funcție de cum sufla juriul, și le schimbai cât ai zice pește. Știu că nu sunt probabil cei mai telegenici oameni dar rar am văzut unul să zâmbească în special atunci când îi era apreciat preparatul. Când ieșeau printre ultimii, stăteau cu capul în pâmânt și nu își apărau deloc creația. Bucătăria e un domeniu unde pui pasiune și lucrul ăsta rar s-a văzut în emisiune.

Nu ştiu dacă am avut eu prea mari aşteptări de la emisiunea sau pur şi simplu bucătăria românească e la un nivel destul de jos, dar o să urmăresc până la final sperând că o să văd lucruri mai inspirate. Şi ca să nu acord tentativei de emisiune culinară toată postarea, vă prezint o chestie tare interesantă pe care am descoperit-o acum câteva săptămâni într-unul dintre episoadele Top Chef SUA. E un înlocuitor perfect pentru bacon-ul plin de E-uri şi conservanţi din comerţ, ce se face în 10 minute şi se păstrează bine pentru zile la rând în frigider. Are acea aromă bună şi savuroasă, al cincilea gust, umami, pe care îl găseşti în parmezan, peşte sau crustacee. Merge perfect ca topping pe sandvişuri, burgeri sau printre nişte cartofi wedges.

Reţetă bacon vegan de shiitake

Vezi reţeta sau articolul »

Îngheţată de avocado

Pentru mine, prima impresie cu legume care nu cresc în mod normal la noi în ţară a fost mereu una nefericită. Ori aveam parte de unele necoapte, ori pur şi simplu mă aşteptam la altceva dar de fiecare dată când gustam ceva exotic pentru prima oară, eram dezgustat. Prima degustare de avocado, când eram prin liceu, a fost dezamăgitoare – am găsit unul tare şi am gustat câteva cubuleţe simple pentru că nu ştiam mai bine şi nici nu aveam surse de informare la îndemână. N-am putut să termin chestia aia fadă şi a ajuns direct la coş, însoţit de o înjurătură şi nişte regrete. Au trecut câţiva ani buni în care nu m-am atins de avocado şi m-am rezumat la treburile noastre leguminoase. Asta până când am început să gătesc de plăcere şi să ştiu cum ar trebui să folosesc ingredientele  şi să dau gust celor fade.

Acum iau în fiecare săptămână 2-3 avocado care-şi aduc contribuţia la micul dejun într-un fel sau altul şi, mai recent, în deserturi. Pentru că am descoperit, de când cu tortul vegan cu zmeură şi ciocolată, că avocado-ul poate ţine locul untului, dând o textură untoasă şi uşoară unui desert. Iar în cazul asta, pasta de avocado a făcut îngheţata foarte cremoasă, catifelată şi a colorat-o într-un verde pastel de parcă ar fi o supă. Şi fiindcă aveam poftă de nişte ciocolată, am stricat ceea ce putea fi un desert sănătos cu nişte bucăţi de brownie făcute după reţeta asta perfectă. Vă las cu o reţetă simplă şi gustoasă, dar şi cu promisiunea că revin cu alte reţete de dulciuri sănătoase tot pe bază de avocado.

Reţetă îngheţată de avocado

Vezi reţeta sau articolul »

Supa cremă de zucchini cu busuioc şi iaurt

De când am părăsit Bucureştiul pentru locuri mai ploioase, tot mă surprinde discrepanţa mare dintre preţurile din supermarket-urile româneşti şi cele din afară, de la Vest. Pe lângă faptul că supermarket-urile olandeze au o varietate mare de produse (nu doar europene, ci şi arăbeşti şi asiatice), preţurile, după ce le faci conversia, sunt în general mai mici decât cele din magazinele româneşti. Deseori, legumele şi fructele bio sunt aproape la fel de ieftine ca cele date cu pesticid, astfel că găseşti uneori doi zucchini dolofan bio sau un buchet mare de broccoli tot bio cu 1€. Sunt mai multe produse semipreparate cât de cât naturale şi sănătoase la preţul pe care l-ai da normal pe o pizza sau shaorma. La piaţa locală, preţurile sunt şi mai mici – poţi să-ţi iei legume şi fructe pentru o săptămână cu 20-30 euro. Şi nu neapărat fructe locale, ci găseşti preţuri tare bune pentru ananas, mango sau alte exotisme de genul. Zucchini ce au intrat în supă au costat numai o monedă de 1€.

Supele sunt pentru mine un lucru necesar în meniul zilelor de iarnă. După ce înfrunţi un vânt rece de-ţi amorţeşte faţa, parcă simţi nevoia la prânz sau cină de un lichid cremos şi parfumat care să-ţi încălzească organismul şi să te pună în funcţiune. De data asta, n-a fost să fie clasica supă de usturoi sau cea de roşii, ci am încercat una nouă. Se face relativ simplu, e parfumată şi îţi asigură prânzul pentru câteva zile bune. Iar dacă nu vă place cu zucchini, puteţi porni de la reţeta de mai jos pentru a face supă de broccoli (cu cheddar deasupra), dovleac, cartofi dulci sau sfleclă.

Reţetă supă cremă de zucchini cu busuioc şi iaurt grecesc

Vezi reţeta sau articolul »